Un tânăr a fost adus azi la DIICOT Piteşti şi, după ce procurorul de caz l-a audiat, împricinatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat. Urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă.
Este vorba despre Robert Ionuţ H., de 22 de ani, din Bucureşti, bănuit de trafic de droguri de risc. El este cel împuşcat în picior luna trecută, în timpul unui flagrant realizat la Jilava de ofiţeri Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurori ai DIICOT Piteşti.
Vă reamintim că, pe 29 octombrie, anchetatorii piteşteni au depistat în flagrant delict un bărbat de 23 de ani, din Bucureşti, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 500 de grame de canabis unor ofiţeri sub acoperire. Când şi-au dat seama că au fost descoperiţi, vânzătorii au fugit. Unul dintre ei, Marius D., de 21 de ani, din Jilava, care conducea un BMW, a forţat filtrul rutier şi a lovit intenţionat un autovehicul staţionat. Din impact, maşina a acroşat o poliţistă din cadrul BCCO Piteşti, dar aceasta nu a suferit răni grave.
Colegii săi au făcut uz de arme pentru imobilizarea autoturismului şi nicio persoană nu a fost rănită. În schimb, Robert Ionuţ H., care nu s-a supus somaţiilor poliţiştilor, a fost rănit de glonţ la piciorul stâng şi a trebuit operat. Acum, aşa cum am precizat, se află în arest cel puţin pentru o noapte. În acelaşi dosar, un alt suspect este deja arestat preventiv, iar alţi doi sunt sub control judiciar.