În ciuda faptului că uzina ARO din Câmpulung Muscel şi-a închis porţile de ani buni, în ţară (dar nu numai) există încă destui iubitori ai ceea ce a fost, cândva, „Zimbrul Carpaţilor”.
În cei 15 ani câţi au trecut de când ultimul ARO a ieşit de pe porţile uzinei muscelene, mai mulţi pasionaţi ai mărcii au creionat tot felul de planuri de renaştere a mărcii.
Ultimul astfel de plan vine de la un pasionat de design auto, proprietarul studioului TreiDStudioMax Puiu.
Acesta a conceput un nou design de caroserie pentru vechile ARO din seria 24. Maşina, aşa cum se poate vedea în imagini, pare că aduce cu un model mai vechi de Range Rover.
Dar, la o privire mai atentă, sunt doar elemente de design asemănătoare, nicidecum copiate.
Iar acest model de ARO, pe care creatorul său l-a numit Carpatic, arată chiar foarte bine.
Din păcate, credem că şansele ca acest exerciţiu de imaginaţie să devină realitate sunt infime, ca să nu spunem chiar zero.
Aceasta din simplul motiv că liniile de producţie unde se fabricau odată maşinile ARO sunt complet distruse, clădirile, cele mai multe dintre ele, sunt dărâmate.
Practic, pe fosta platformă ARO de la Câmpulung Muscel nu se mai pot produce nici măcar biciclete, darmite maşini.
Totuşi, proiectul ARO Carpatic ar putea fi interesant pentru grupul Renault-Dacia-Nissan. Exceptându-l pe partenerul japonez, renumit pentru tradiţia sa în materie de vehicule off-road, nici Dacia, şi nici Renault nu au în ofertă o maşină de teren veritabilă.
Combinând calităţile recunoscute ale Daciei cu experienţa Nissan în domeniu, ar putea ieşi o maşină off-road competitivă, având la bază proiectul ARO Carpatic.
Imagini: TreiDStudioMax Puiu
2 Comentarii
TeroristulPasnic
Dar Duster-ul ce este? Tobă !? Hai, fugi la căruță !
Distinse cititor, Duster este un SUV (Sport Utility Vehicle), nicidecum un tot-teren veritabil, gen Pajero, Terano, Land Cruiser, Defender sau ARO. Întrebaţi oameni care cunosc fenomenul – noi aşa am făcut – sau citiţi, apoi o să înţelegeţi mai bine.
chef
NU O SA IESI TU IN VECI CU DUSTERUL DE UNDE IESEA ARO