Potrivit unui comunicat dat publicităţii ieri-dimineaţă, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind existenţa conflictului de interese de natură penală în cazul a 19 foşti şi actuali aleşi locali din întreaga ţară.
Printre ei se află şi Ionuţ Rîcanu, actual primar şi fost viceprimar al comunei Căldăraru. Acesta a fost declarat incompatibil pentru că, atunci când ocupa funcţia de viceprimar, ar fi deţinut şi calitatea de comerciant persoană fizică. „În perioada 12 iulie 2012 – 26 aprilie 2016, a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică (titular al „Rîcanu D. Ionuţ Întreprindere Individuală”), încălcând astfel prevederile legale ale art. 87, alin. 1, lit g, şi ale art. 91, alin. 3, teza I din Legea nr. 161/2003. Persoana în cauză a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris – în exercitarea dreptului la apărare”, se menţionează în decizia reprezentanţilor ANI. Primarul cu pricina poate ataca decizia în instanţă şi, dacă va fi găsit vinovat, nu va mai putea deţine nicio funcţie publică timp de trei ani, dar va rămâne şi fără mandatul de primar.
Val. NICOLAU