Ieri, de ziua femeii, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a aprobat finanțarea pentru construcția unei creșe noi, eficiente din punct de vedere energetic, la Colegiul Național „Carol I” Câmpulung.
„Creşa va avea toate facilităţile prevăzute în reglementările legale. Va avea camere de joacă, dormitoare, spălătorie proprie, bucătărie, sală mare funcţională, cabinet medical, spaţii administrative. Spaţiile de joacă în aer liber vor fi generoase, de cel puţin 10 metri pătraţi pentru fiecare copil, aşa cum prevede reglementarea legală în vigoare. Pe acoperiş se vor amenaja spaţii verzi, terase învertizite, panouri fotovoltaice pentru a asigura energia necesară şi a avea un aport de energie verde în funcţionarea creşei.
Geamurile, uşile, pereţii şi podeaua vor fi bine izolate, construite cu cele mai noi tehnologii şi încălzirea, respectiv răcirea clădirii se va face prin pompe de căldură. Urmează procedura de achiziție și după execuția”, a precizat primărița Elena Lăsconi. Achiziția poate dura între trei și șase luni, în funcție de numărul contestațiilor, iar execuția – aproximativ un an.