Vestit în lume prin festivalul floral dedicat gingașei lalele, care se desfășoară în fiecare primăvară, municipiul Pitești urmează să devină faimos cu atât mai mult dacă intră în Cartea Recordurilor. Și nu este o glumă! Șansele sunt mari.
Dacă se vor face demersurile necesare, urbea ar putea figura în celebrul top al recordurilor printr-o altă „creație” de infrastructură!
Despre prima dintre ele, v-am relatat AICI
A doua: în Pitești există, bănuim, cel mai îngust trotuar din lume! Unul minuscul, cât să încapă un om foarte slab, cât să-l calce o singură talpă! Cât să să-l parcurgă un cățel! Cât să fie trecut, sărind într-un picior, de-un localnic zvelt!
Cine nu crede, să meargă de-ndată pe Str. Egalității. Paradoxal, aici și traficul rutier și cel pietonal este intens pe tot parcursul zilei, „ciudățenia” fiind situată la mică distanță de Colegiul „Zinca Golescu”.
Scena din abecedarul copilăriei noastre când două capre vor să treacă în același timp o punte îngustă, se reflectă în viața reală, cotidiană, când două persoane din sens opus vor sa treacă în același timp prin punctul în care trotuarul se îngustează în așa fel încât circulația este imposibilă.
Când se petrece o astfel de întâmplare, unul dintre oameni cedează și merge pe carosabilul dedicat autoturismelor însă îndură claxonul nervos al șoferilor care, pe bună dreptate, se întreabă ce caută pietonul pe banda mașinilor.
Povestea este mai veche, trotuarul a fost amenajat mai demult. Dar rezolvarea nu a venit nici până azi. Poate după ce se va întâmpla vreun accident se vor lua măsuri și va fi modificat perimetrul. Până atunci, e rost de un loc și pentru urbea de pe mal de Argeș, în mult-râvnita Carte a Recordurilor!