Ar fi un motiv de bucurie, dar nu este. În schimb, este chiar de tristețe. Chiar una adâncă, legată de mersul agriculturii românești. Despre ce este vorba?
Academia de Ştiințe Agricole și Silvice propune, de fapt, lichidarea unor stațiuni de cercetare. Acesta este cuvântul: lichidare! Potrivit acestei intenții, Institutul Pomicol Mărăcineni urmează să primească patrimoniul Stațiunii de cercetare Voinești, dar ca un laborator de cercetare. Tot astfel, Stațiunea de cercetare viticolă Drăgășani ar urma să fie un laborator de cercetare atașat Institutului de cercetare viticolă Ștefănești. Ce au reprezentat cele două stațiuni? „Frumosul de Voinești” era simbolul-măr al stațiunii. Stațiunea Drăgășani a fost factorul de bază în dezvoltarea viticulturii românești.
„Înainte de ʼ89 – ne spune dl. dr. ing. Ilarie Isac, fostul director al Institutului Mărăcineni – erau 26 de stațiuni de cercetare, profilate pe colecții. Dintre acestea, 18 au fost înființate sub direcția mea. La Iași, preponderent era cireșul, la Vâlcea – nucul, arbuștii fructiferi ș.a.m.d. Unde erau peste 10.000 ha de livezi acționa o stațiune de cercetare, cu aport în producție. După 1989, rămăseseră 6. În Argeș erau 56.000 de hectare de plantații. Este adevărat, unele nu erau performante, astfel că, după recensământul din 1979, rămăseseră 35.000 ha.
Institutul de la Mărăcineni este fanion al cercetării pomicole. Aici există colecții de măr, prun, cireș, căpșuni, dar păcatul mare este că roadele cercetării nu intră în producție, în țară, din diferite motive”. Și, ca paradoxul să fie complet, să amintim că și Stațiunea legumicolă Vidra a fost desființată. De ce paradox? Simplu, pentru că soiurile românești lipsesc de pe piață, în România preponderentă este sămânța de legume de import…
Ce reprezentau livezile intensive? O producție medie de 35-40 tone la hectar. La Voinești, la măr s-au obținut, afirma același specialist, și 70-80 tone la hectar.
Amărăciunea domnului Ilarie Isac este și mai mare: Parlamentul a votat Legea vânzării pământului, fără să țină cont de un amendament propus de comisia agrară.
Încet-încet, de la irigații, la importuri masive de hrană (carne, lapte, fructe, semințe de cereale, legume, substanțe de tratament fito-sanitar), agricultura românească pare a fi scăpat definitiv din atenția strategiei dezvoltării României. Or, în condițiile în care, în lume, se profilează o criză alimentară de proporții, a neglija oportunitățile reale ale pământului țării, ale climei, ale potențialului latent al specialiștilor autohtoni este, cu adevărat, o crimă. Agricultura românească – cu irigațiile distruse, cu producții mici, fărâmițate și de o lege funciară proastă – este în declin. C.S.A.T. analizează fel de fel de situații ce țin de siguranța României. Nu vi se pare că asigurarea hranei, prin forțe proprii, este o chestiune de fond a siguranței naționale? Ba da, dar cui să-i spui? Politicianului, interesat doar de alegeri, de scaun, de poziție socială, de interese personale și de grup?!?
