A fost propus ministru al Transporturilor şi, în cele din urmă, a renunţat la ofertă în urma atitudinii de respingere a şefului statului, Klaus Iohannis. A fost apoi propus de PSD să preia conducerea Autorităţii Electorale Permanente, dar iarăşi a existat o opoziţie puternică din mai multe zone, ba s-a vorbit şi despre un posibil conflict de interese, aşa că iarăşi a renunţat să mai candideze. Mai nou, deputatul de Argeş al PSD Mircea Drăghici a renunţat şi la funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, potrivit unor surse parlamentare. Şi cică în această funcţie va fi Lia Olguţa Vasilescu, cea care, de asemenea, fusese respinsă de Iohannis când a fost propusă la Ministerul Dezvoltării. Drăghici, pe de altă parte, va conduce campania electorală a PSD pentru alegerile europarlamentare.
Încă o renunţare
Advertisement
Advertisement