Bianca Gănescu s-a născut în Pitești și a terminat bacalaureatul cu media 10, fiind în grupul de cinci liceeni extraordinari de la „Brătianu”. Un rezultat grozav cu care puțini se pot mândri și care o recomandă unei universități de elită. Aceasta, după cum am aflat de la tânăra absolventă va fi în Londra. Bianca optase încă din iarnă pentru Imperial College London, specializarea „Computer Science”, iar după reușita maximă de la bacalaureat locul i s-a confirmat.
A început cu clapele, a terminat cu… tastele
Interesant este că Bianca a cochetat cu artele în copilărie, a făcut șapte ani de pian, descoperind că muzica și matematica sunt conectate. Probabil de aceea i-au plăcut amândouă atât de mult. Spune că nu mai are timp atât de mult pentru pian, dar rămâne un hobby și face cursuri de muzică pentru a-și menține dezvoltată și partea creativă.
„Acest examen a fost o confirmare a eforturilor mele din liceu la nivel de clasă. Din punctul mei de vedere, nivelul de dificultate a fost scăzut, așa că l-am văzut mai mult ca pe o testare la clasă decât ca pe examenul maturității”. – ne-a spus Bianca. Și noi am provocat-o mai departe…
-Ai vânat acest 10?
-Nu mi-am dorit 10. Nici nu credeam că aș putea scrie o lucrare de 10 pentru că e foarte ușor să pierzi puncte pe redactare. Dar mă așteptam să iau peste 9.80, având în vedere că am învățat constant în liceu și am trecut prin mai multe olimpiade, unde nivelul de dificultate nu se compară.
-Care dintre probe ți-a dat mari emoții și de ce?
-Cred că proba la matematică m-a stresat un pic pentru că acolo se punctează redactarea și argumentarea soluției. La informatică scrii direct rezultatul sau algoritmul, fără vreun fel de justificare, așa că este un pic mai ușor.
-Următorul pas…
-Voi merge la facultate în Marea Britanie, la Imperial College London, specializarea Computer Science. Am fost acceptată încă din iarnă, dar locul meu era condiționat de nota la bac. Datorită faptului că am luat 10-10-10, locul meu a fost confirmat.
-Și profesia ta ar fi…
-Nu m-am gândit atât de departe. Știu că mi-aș dori ceva în Securitate IT, poate criptografie. Voi decide locul în care vreau să profesez în funcție de ce oportunități am în acest domeniu.
P.S.: Bianca ne-a mărturisit că nu a urmărit performanțele în primii ani de școală. Dezvoltarea, ne-a spus tânăra, a început cu adevărat în clasa a 7-a, după ce s-a calificat prima dată la Olimpiada Națională de Lingvistică.
„Atunci am conștientizat și eu și părinții mei potențialul pe care-l am la școală. De atunci am început să mă dedic studiului și să am rezultate.”
2 Comentarii
NIR
# Cu’ atat mai bine tarii si ei, cu’atat mai bine ! #
Anonim
Felicitari ! Sa mearga cu KLM si sa incerce macar in primul an sa uite cosmarul de a fi trait intr-o tara de imbecili.