Et in Arcadia ego! Am fost şi eu în Arcadia… cărţilor de data aceasta, o Arcadie de peste un milion de cărţi, prezentate de aproape 200 de edituri din România. Am fost, ca în fiecare an, la „Bookfest”, salonul de carte ajuns la ediţia a 17-a.
Lume multă, cărţi multe, pe toate gusturile, preţuri prohibitive, dar şi cărţi cu preţ redus… aproape accesibile. Ce mai! Cărţi pentru toate gusturile şi vârstele. Îţi trebuie… picioare tari ca să vezi, pe îndelete, târgul de carte, ca să răsfoieşti înainte de a cumpăra şi de a te decide între comercial şi valoare perenă.
Cu o zi înainte de descinderea mea la salon, avusese loc o dezbatere interesantă din start, prin titlu: „Puterea morală a cărţilor„. Dezbaterea mi-a adus aminte de cele două zile fecunde de la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu”, când întrebării retorice „Mai trebuie să citim?” (formularea era altfel) i-au urmat opinii ce au stârnit adevărate excursuri culturale prin literatura, cultura şi civilizaţia universală. Voi avea mereu certitudinea că omul se înalţă prin carte. Mircea Eliade vorbea despre „înălţarea prin spirit” şi a produs sintagma, întoarsă azi pe toate feţele – „rezistenţa prin cultură”. Adică vicisitudinilor temporare, care atentează la fiinţa umană, le poţi ridica un scut, întru apărare: cultura. Nonvalorii îi răspunzi cu valoarea, care va învinge, se va impune până la urmă, când vor dispărea… norii care întunecă societatea. De aceea, astăzi se vorbeşte despre „oameni cu carte” ca despre un ideal către care să se tindă.
Şi în acest an, la „Bookfest”, s-a vorbit despre accesul la lectură, cât se citeşte şi despre o statistică îngrijorătoare: 300.000 de copii români nu merg la şcoală. La Salon a fost prezentă şi cartea-studiu „Industria cărţii în Europa: Un tablou în premieră.”
Nu fac parte dintre aceia care prezintă cu o voluptate orgasmică, de câte ori au prilejul, locurile retrogradante pe care le-ar ocupa România în diferite domenii. Categoric, nu stăm în primele locuri la carte! Ca să vedem de ce, trebuie s-o luăm de departe – de la învăţământ, de la familie, de la „instituţia bunicului”, ca prim cititor pentru nepoţi (hipnotizaţi, la acea vârstă, de „A fost odată…”) şi să ajungem, azi, la accesul la carte – preţuri aproape prohibitive pentru cărţi de valoare, formatoare ale personalităţii – la politici educaţionale din partea statului, dar şi la explozia internetului, a smartfoanelor, a lumii virtuale ş.a.m.d.
Mi-e greu să selectez cărţile întâlnite. Am fost impresionat de „Bookfest junior”, o ofertă excepţională de carte pentru copii. Mi-au atras atenţia gheişele (autentice) din spatele celor care prezentau „cel mai vechi roman din istoria umanităţii” – „Povestea lui Genji”, de Murasaki Shikibu.
I-am ascultat pe Liiceanu, Cărtărescu, Pleşu, Dungaciu prezentându-şi cărţile. Am fost impresionat de marea producţie de carte vizând devenirea omului, ca sănătate, spirit, om de afaceri, om în raport cu vârsta, cu sentimentul iubirii etc.
Multă carte de istorie, multe enciclopedii şi dicţionare, multe autobiografii ale vedetelor din sport, spectacol, politică. Multă carte de filozofie, drept, economie. Mă nelinişteşte ideea bibliotecii virtuale („e-book-uri”), în locul tradiţionalei biblioteci. Cea mai grea (la propriu!), dar şi ca valoare, „Vechiul Testament. Septuaginta”, la Editura Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Vintilă Mihăilescu – „De ce e România astfel” – îi dă replica lui Lucian Boia („De ce e România altfel?”). Inedit: „poezii bio”, cum le zice Mircea Dinescu („Colier din bomboane de colivă”). Şi un avertisment al lui Liiceanu: „România, o iubire din care se poate muri”. O carte interesantă a lui Vasile Dâncu: „Politically incorrect” (scenarii pentru o Românie posibilă). Veţi fi de acord că este greu (cel puţin ca gust; nu mai vorbesc despre valoare) să selectezi dintr-un milion de cărţi… Aşa că păcat că n-aţi putut fi pe… Planeta Carte Românească!
Traian ULMEANU
