În cursul zilei de azi, la Cluj-Napoca, în incinta reşedinţei mitropolitane, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Înalt Prea Sfinţia Sa Andrei Andreicuţ, a vorbit, în cadrul tradiţionalei Pastorale de Paşti, despre aniversarea centenarului Marii Uniri de la 1918.
Am desprins două idei de căpătâi din vorbele ÎPS Andreicuţ: una ar fi că Unirea de la 1918 a fost operă comună a românilor, ortodocşi, dar şi greco-catolici (în 1918, în Transilvania, Biserica Greco-Catolică, unită cu Roma, avea de 4-5 ori mai mulţi adepţi decât cea ortodoxă – n.n.). Cuvântul de ordine a fost unitate, de aceea românismul a biruit, „pentru că n-a fost dezbinarea de azi”.
„Domnul nostru Isus Cristos s-a rugat Tatălui pentru unitatea noastră spirituală. Anul acesta, însă, ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a ajutat acum un secol, la 1 Decembrie 1918, să se realizeze şi unitatea noastră naţională: Atunci şi-a întors Dumnezeu faţa către români.
Această unitate avea la temelie unitatea noastră spirituală. Acesta era visul de generaţii al românilor. Mulţi au trecut în veşnicie fără să-l vadă realizat, dar cu credinţa că momentul unirii va veni. Şi atunci, ca şi acum, nu toţi erau pătrunşi de fiorul sfânt al unităţii.
Pe mulţi îi fascinau lucruri mai prozaice şi mercantile….exact ca azi. Două valori şi atunci, ca şi acum, aveau şi au valoare absolută: credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de ţară. Dacă le păstrăm, suntem oameni fericiţi şi vom izbândi în crezul Unirii. Dacă le pierdem, valul vremelniciei ne va înghiţi”, a avertizat ierarhul ardelean.