În ziua Sf. Simon Zilotul: ÎPS Calinic, în mijlocul studenților UPIT.
Studenții evlavioși ai Universității de Stat din Pitești se adună, în preajma exemenelor, la paraclisul din incinta edificiului în care își desăvârșesc studiile. Tot aici vin pentru a mulțumi la icoana lui Iisus Hristos sau a Maicii Domnului, după ce obțin rezultatele dorite de ei. Un spațiu sacru în inima unei universități. Despre importanța lui a vorbit ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în urmă cu două zile, cu prilejul hramului locașului de cult.
Oază de liniște
Studenții de la UPIT sunt privilegiați. Au la dispoziție atât biserica de lemn de la sediul Facultății de Teologie, cât și paraclisul universitar de la Rectorat.
Într-o împreună-lucrare, inspirată pesemne de Duhul Sfânt, ÎPS Calinic Argeșeanul binecuvânta, iar rectorul, prof. conf. dr. ing. Dumitru Chirleșan, aproba amenajarea acestui loc de închinăciune și rugăciune cu un tipic aparte. Locaș dedicat studenților și cadrelor universitare care, sub apăsarea anumitor perioade grele, precum cea a sesiunii de examene, vor să cheme în ajutor divinitatea. Chiar și celor mai puțini credincioși dintre oameni li se întâmplă să intre într-o biserică, înainte de un moment important al vieții lor. Și, încă din primele zile după sfințire, tinerii au început să vină. Iar preotul Rafael Vintilă este apropiat de vârsta lor, potrivit pentru a-i înțelege și a le asculta păsurile. Studenții l-au îndrăgit încă de la început. Și de patru ani el este nu doar preotul, ci și prietenul lor. Zidurile paraclisului au fost împodobite cu pictură. Una aparte, după cum a subliniat și arhiereul. Sfinții de o frumusețe deosebită, scenele conforme cu Erminia Picturii Bizantine au ieșit de sub penelul unui… preot: Constatin Ghețea, căruia Dumnezeu i-a dăruit și acest har, pe lângă slujirea în sfântul altar.
Hrană pentru copii necăjiți
Două hramuri au fost alese pentru acest paraclis: „Întâmpinarea Domnului” și „Sfântul Apostol Simon Zilotul” prăznuit, în urmă cu două zile. La slujba arhierească săvârșită de ÎPS Calinic, aflat în mijlocul unui sobor de preoți și diaconi, au participat rectorul Dumitru Chirleșan, cadre universitare și studenți. În cuvântul de învățătură arhiereul a subliniat osteneala părintelui Rafael și evlavia celor care sunt atrași de acest loc, ca o expresie a faptului că sufletul omului îl caută pe Dumnezeu, caută locurile sacre, în care El sălăsluiește. Părintele Calinic i-a îndemnat pe toți să își păzească nu doar inima, ci și creierul, eliberându-l de gânduri negre și negative, de tot ce nu este de folos. Numai astfel vom face loc luminii, bunătății, sentimentelor frumoase, generatoare de stări bune pentru întregul organism. „Rostiți Rugăciunea Inimii și a minții, a creierului: <<Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!>>. În felul acesta ne păzim de toate relele care ne asaltează!”.
La finalul slujbei, toți cei prezenți au fost miruiți și au primit în dar pachete cu alimente și cărți. Ca o încununare a întregului praznic, cinci copii cu dizabilități au fost duși la Restaurantul „Sibiceanu. La Ciupercă” din satul Dedulești, comuna Morărești unde s-au ospătat cu preparate din păstrăv, pregătite după o rețetă biblică…