Pe Florin Dincă l-am cunoscut în urmă cu doi ani, când a venit prima dată la redacţia Argeşul. Era un băiat timid care ne-a impresionat cu povestea lui tristă de viaţă. Abandonat de părinţi, a trăit în mai multe centre de plasament până când a împlinit 18 ani.
Ca şi cum nu ar fi fost suficientă lipsa dragostei părinteşti, tânărul a fost diagnosticat cu mai multe afecţiuni medicale care îl fac greu de angajat. Are un certificat de persoane cu dizabilităţi şi banii pe care îi primeşte în baza acestui document sunt puţini: 320 lei, conform ultimelor rectificări.
Ca să îşi poată plăti chiria (500 lei), utilităţile (150 – 200 lei) şi să supravieţuiască, Florin mai muncea cu ziua, făcea curăţenie la blocuri sau vindea ziare.
Ultimele două luni au fost un coşmar pentru el, fiindcă, după cum ne-a mărturisit, nu a putut face nimic în izolare. Proprietarul l-a somat să achite datoriile, iar tânărul a căutat ajutor la oameni dornici să-i acorde un sprijin. Asemenea oameni sunt însă puţini când cazul nu e suficient mediatizat, din acest motiv am decis să mai scriem încă o dată despre drama lui Florin.
La ultima lui vizită ne-au dat lacrimile. Băiatul a venit în papuci de la Slatina, a găsit redacţia închisă şi nu avea telefon mobil ca să ne contacteze. A vrut să se intereseze de noi, dar nu avea pe cine să întrebe, străzile fiind aproape pustii. Colindând prin zonă, a ajuns la sediul… ISU Argeş, una dintre instituţiile cu program non-stop, mereu gata să intervină.
De la ISU Argeş am fost apoi contactaţi şi iniţial nu ne era clar despre ce e vorba, fiindcă noi tot încercam să asociem persoana cu un caz la care au intervenit pompierii, însă ne-am lămurit după ce ne-au spus că băiatul a ajuns acolo, căutându-ne de fapt pe noi.
Am venit la redacţie pentru a discuta cu Florin, dar timpul nu a fost de partea noastră. Era ora 13, iar la 13:30 Florin trebuia să prindă trenul spre Slatina. I-am oferit un telefon mobil pentru ca tânărul să poată comunica la distanţă şi să-şi poată găsi mai uşor de lucru. Nu a venit niciodată să ne ceară bani, nu a întins mâna, caută doar să ajute cum poate acolo unde e loc de muncă şi se poate descurca.
Până face rost de o cartelă, ne-a lăsat un număr de contact în caz că sunt oameni dispuşi să-l ajute. Acesta este 0768897174, persoană de contact – vecina Florentina.