Recent, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a emis un raport asupra Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, iniţiat de Guvernul României. Senatul este prima Cameră sesizată cu privire la acest proiect, iar Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu observaţii şi propuneri. Tot un aviz favorabil au emis Consiliul Economic şi Social, Comisia juridică, respectiv Comisia pentru afaceri europene.
Respectivul proiect ar fi necesar la transpunerea parţială a Directivelor Parlamentului European privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, precum şi a îmbunătăţirii cadrului legal în materie.
Dar ce se va întâmpla, mai exact, dacă legea privind deţinerea armelor va fi modificată conform proiectului? Ei bine, cea mai importantă modificare se referă la armele de autoapărare care, conform actualei legi sunt arme neletale scurte, special confecţionate pentru a împrăşita gaze nocive, iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare.
Potrivit noilor reglementări, în categoria armelor de autoapărare vor intra şi armele letale, alături de categoriile pe care deja le-am precizat.
Persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pot procura, deţina, purta şi folosi armele letale şi neletale, precum şi muniţia corespunzătoare acestora.
Proiectul de lege prevede şi alte elemente controversate, precum dispariţia limitării la două arme de foc sau faptul că este interzis la a deţine o asemenea armă doar dacă există o decizie definitivă a instanţei.
Până acum, persoanele care au fost condamnate la mai mult de un an de închisoare nu puteau deține arme periculoase. Prin modificările aduse legislației, doar cine a fost condamnat la închisoare pe viață are interzis la astfel de arme.
3 Comentarii
Anonim
In sfarsit…. eram singura tara din lume cu o lege veche scrisa de retardati mintali…
bravo ….domnilor senatori….era si timpul
Anonim
O propunere excelentă,de multi ani aștept aceasta lege. Imi doresc să-mi procur o arma cu aer comprimat ceva mai puternică. Bravo
Alex
Ma bucur mult de aceasta modificare, imi doresc de multi ani sa procur o arma cu aer comprimat ceva mai puternică.. Bravo