Unul dintre obiectivele primilor doi ani de mandat ai primarului Cristian Gentea, este „schimbarea la față” a Piteștiului. Iar pe lista priorităților, pe lângă amenajare de noi parcări, înfrumusețarea spatiilor verzi și a parcurilor, se află și desființarea chioșcurilor amplasate pe spațiul domeniului public, desigur a celor degradate, nefolosite sau cu statut incert.
Spre surprinderea sa, alesul urbei, după cum se destăinuia presei nu demult, în privința acțiunii numite generic „stop chioșcăreala din Pitești!” întâmpină greutăți, cum ar fi opoziția unor firme private! „Rar mi-a foat dat să văd atâtea intervenții și telefoane din mai multe direcții dar nu vom ceda!” afirma primarul Cristian Gentea. Și nu a lăsat loc de interpretare. Cei care nu sunt la zi cu plata taxelor pentru locul ocupat, care nu au în regulă contractele cu Primaria sau din diverse motive au lăsat chioșcul în paragină, sunt somați să și-l demonteze singuri.
Acolo unde e cazul, se intervine cu echipe care ajută la demontarea acestui tip de construcție. Iată un exemplu concret: un mic magazin care exista de mulți ani în perimetrul stației de autobuz de pe strada Exercițiu. A devenit amintire! Începând de anul viitor va fi pus în aplicare un proiect mai amplu de modernizare a tuturor stațiilor de autobuz, spre bucuria piteștenilor care visează la stații de tip occidental în care să îți fie drag să aștepți autobuzul, nu între panouri ruginite de tablă veche.
2 Comentarii
Anonim
Mai este o toneta stil vagon cu legume in fata Postei pe Exercitiu ! Fara nimic…exista de ani de zile ! Cat mai rezista…fara curent…vagon de excursie…mizerie pe domeniu public…fara bon fiscal…etc
Trecator
Este bine,dam o nota de bun simt,estetic si arhitectural.Dar ce cauta o sandrama pe „strada mare”in dreptul asa zisei bugherie.Nu crede-ti domnule primar ca, distorsioneza?