Ce poate fi mai frumos şi mai de folos în pragul iernii, când încă nu şi-a intrat în drepturi sezonul rece, decât să dăruieşti ghetuţe, pantofiori, cizmuliţe copiilor sămani? Doar astfel se vădeşte iubirea pentru semeni în lumina Evangheliei propovăduite de Iisus Hristos. Însuşindu-şi învăţătura creştină pe care o şi trăieşte la cote înalte, părintele Horia Dumitrescu de la parohia Mavrodolu din Piteşti periodic are iniţiativa unor lăudabile acţiuni filantropice. Cu toate dificultăţile ivite din cauza pandemiei, energicul slujitor al Domnului tot a dus la bun sfârşit, chiar şi anul trecut, proiecte de acest gen.
Bătrâni bolnavi şi singuri, familii necăjite care se confruntă cu mari neajunsuri materiale, elevi din clasele primare ori gimnaziu au primit, rând pe rând, darurile preotului, haine, medicamente, rechizite şcolare, pachete cu alimente, în funcţie de necesităţile fiecăruia. Sute de cazuri sociale în care preotul, care este şi cadru universitar la Facultatea de Teologie din Piteşti, s-a implicat, uşurând, măcar provizoriu, povara celor pe care i-a miluit.
În această toamnă, Horia Dumitrescu a fost străfulgerat, prin voia Duhului Sfânt, de un alt gând. Să încalţe picioruşele goale ale multor copilaşi amărâţi! Îndată ce şi-a stabilit acest obiectiv, slujitorul altarului a mobilizat mai mulţi enoriaşi ai parohiei în care activează, dar a avut plăcuta surpriză să constate că i se alătură şi alţi dreptcredincioşi din alte zone ale oraşului.
Cu sprijinul tuturor, încet, dar sigur şi-a văzut visul împlinit şi ideea a devenit realitate: cutii imense cu sute de perechi de încălţăminte pe care le-a pus în portbagajul maşinii. Cu autoturismul încărcat de daruri, a oprit la poarta multor familii de la periferia Piteştiului, împărţind încălţăminte pentru copilaşi, în stânga şi-n dreapta. Acţiunea este una amplă şi se desfăsoară de câteva săptămâni. Lesne de imaginat bucuria imensă pe care o provoacă preotul deopotrivă părinţilor, dar mai ales micuţilor cărora pantofiorii le strălucesc în picioare, chiar dacă ei sunt îmbrăcaţi sărăcăcios.
De altfel, foarte inspirat şi-a intitulat Horia Dumitrescu întreaga campanie: „Picioruşe calde”! Mai ales acum, în prejma sărbătorii Sf. Nicolae, atât de îndrăgită de prichindei, gesturile preotului sunt binevenite. Sute de copii defavorizaţi vor avea ghetuţe în care alte mâini milostive, ale altor preoţi ai parohiei Mavrodolu, vor pune, în numele iubirii creştine, mici daruri pentru ca bucuria copilaşilor să fie deplină.
Un Comentariu
Anonim
Felicitari parinte! Nu mai sunt multi ca dumneavoastra.