Dacă societatea noastră ar avea curajul să-şi pună cu adevărat marile întrebări cu privire la alcătuirea sa, ar vedea că, sociologic, ea începe să cunoască o nouă divizare. Căci dacă această societate a trăit de-a lungul istoriei divizată pe verticală, adică după gradul de bunăstare a oamenilor, astăzi în sânul ei apare o altă divizare, pe orizontală, după generaţii. Motiv pentru care mă gândesc că generaţia mea a fost una dintre cele mai agresate din istorie. Am crescut şi am învăţat la lumina unei lămpi pentru ca azi să pot comunica la o distanţă fără limite. În timpul unei singure generaţii, am dobândit acces la informaţii despre evoluţii din toate ştiinţele. Odată cu foamea insaţiabilă pentru informaţii, de care dă dovadă mass-media, nici cea mai măruntă frântură de ştire sau zvon nu scapă atenţiei sale. Vestea unei noi descoperiri medicale, de exemplu, ajunge în ziare de interes general înainte să apară în publicaţia de specialitate. În acelaşi timp, există o tendinţă înspre expunerea publică a celor mai dureroase răni pe care le putem avea: traume de tot felul, înfometare, depresie psihotică, tulburări de identitate, contaminări cu virusul gripal etc. Astăzi putem spune o mulţime de lucruri despre orice. De exemplu, căutăm argumente pentru a dovedi că pandemia de Covid-19 a fost premeditată. Căci, iată, în timp ce scriu aici, la televizor sunt prezentate alte catastrofe despre noul coronavirus, de parcă ar face parte dintr-un plan de orbire colectivă. 

Acestea îmi erau gândurile când am coborât ieri din casă să mă relaxez puţin cu jucătorii de şah din parcul din apropiere. În acest parc se joacă şah şi se discută politică. Aceiaşi sociali-democraţi, aceiaşi liberali, aceiaşi conservatori, ici-colo mai îmbătrâniţi şi cu iluzii mai puţine. Nu le vedeam, dar le intuiam deziluziile, resemnările, cedările transformate parcă în ticuri. Acelaşi socialist lângă acelaşi liberal, acelaşi fost comunist lângă acelaşi nou democrat. Toate antinomiile politice păreau adunate în acelaşi loc. Ceea ce părea cândva câştigat era pus, în jurul unei mese de şah, în discuţie. Lucruri evidente până mai ieri au ajuns să fie extrem de discutabile. Unele convingeri politice s-au zdruncinat, altele abia s-au înfiripat. La astfel de oameni aprecierile şi concepţiile despre politică, uneori chiar şi despre lume, se schimbă permanent, ele depinzând de stările lor interioare care cunosc o continuă transformare. 

Şi, astfel, lângă castanii bătrâni ai parcului se adună bătrânii şahişti, discutând politică şi povestindu-şi necazurile în legătură cu pensia diminuată şi privată de creşterea promisă de politicieni, despre faptul că nepoţii sau copiii lor sunt şomeri, că nevestele sunt nerecunoscătoare… Îşi povestesc micile sau marile drame, unii cu indiferenţă, alţii cu indignare. Dar toţi sunt înfricoşaţi pentru viaţa lor, de bolile şi de reţetele medicale prea scumpe. Ei cred că se pot apăra prin a-i identifica pe cei vinovaţi pentru temerile lor. De aici, discuţii foarte aprinse, chiar duşmănoase. Şi totuşi, oamenii aceştia, după o viaţă plină de privaţiuni de tot felul, nu mai pot distinge cine pe cine loveşte. 

Iată pentru ce e bine să cunoşti istoria unui popor, dar pentru asta nu e de ajuns să cunoşti viaţa personalităţilor politice sau istorice, ci mai trebuie să observi şi amănuntul vieţii zilnice a acelui popor. 

Mi-am reîntors privirea spre jucătorii de şah, care au renunţat la jocul lor, pentru că şi-au dat seama că nu respectă regulile pandemiei, îndreptându-se cu toţii spre terasa din apropiere, care le asigura distanţarea interpersonală printr-o măsurătoare exactă. Terasa a fost închisă timp de cinci luni, iar fetele care serveau mergeau printre noi cu atâta energie în trupuri de parcă începeau o nouă viaţă. Cu încruntări de copii bătrâni, oamenii s-au entuziasmat ori s-au indignat din nou, dar de data asta pe teme oferite de pandemia de Covid-19. Coronavirusul i-a lecuit de politică! Aceşti oameni au ajuns doctori în medicină fără voie. Niciunul dintre ei nu purta mască, a cărei lipsă, după părerea lor, nu era o laşitate, ci un curaj. Nu am înţeles dacă era vorba de curajul în faţa autorităţilor sau faţă de noul virus. Ei erau de părere că masca de protecţie împotriva virusului acoperă, de fapt, din imoralitatea actuală a omului, ascunde un obraz care, sub piele, sub fard şi strâmbături, nu are imprimată decât durerea sufletească a omului acestor vremuri. Ascultându-le ideile acestor oameni depăşiţi de evenimente, nu ştiu de ce am fost cuprins de melancolie. Mă gândesc că putem aborda realitatea aceasta din două perspective care ar putea avea ca punct final cabinetul psihologului sau, mai bine spus, cel al psihiatrului. Mă refer la o realitate socială absolut patologică. Rămânând totuşi între cadrele psihologiei, pot afirma cu convingere că această ştiinţă a reuşit să iasă din cabinetul de consultaţie şi a coborât în stradă, luându-i locul sociologiei. Steaua psihologiei existenţiale a început să lumineze puternic printre ştiinţele ce studiază comportamentul uman. Şi acest lucru se datorează momentului actual, accentuat de pandemia de Covid-19. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio