Serviciul Disciplină în Construcții din cadrul Primăriei Piteşti și Poliția Locală au fost solicitate de primarul Cristian Gentea, în urma unei sesizări acetățenilor, să verifice respectarea legii în cazul clădirii aflate în construcție pe strada Nicolae Iorga, în zona Tancodrom.
Edilul-şef și polițiștii locali au constatat că dezvoltatorul, Florian Construct Invest Concept SRL, nu a respectat autorizația de construire, ce datează din iunie 2021 și care prevede o locuință uni-familială. Clădirea aflată în construcție se încadrează la categoria locuințelor colective, fiind dimensionată și structurată conform unui bloc. Pentru o astfel de construcție este nevoie de realizarea unui Plan Urbanistic de Detaliu, aprobat de Consiliul Local, înainte de începerea lucrărilor. Este prevăzută, de asemenea, obligativitatea unei platforme de colectare a deșeurilor, a locurilor de parcare necesare și a spațiului verde, toate acestea fiind cerute de legislația în vigoare pentru o astfel de clădire.
Prin urmare, vor fi aplicate, în cazul de față, prevederile legale pentru oprirea lucrărilor și aducerea construcției la forma prevăzută de autorizația primită, cea pentru locuință, nu clădire colectivă, dezvoltatorul fiind nevoit să dărâme construcția ilegală. Amenda pentru acest tip de încălcări ale legislației este între 10.000 și 100.000 lei.
Primarul a dispus, ieri, începerea controalelor pe toate șantierele clădirilor colective din municipiu. Cetățenii care au cunoștință de situații similare pot trimite sesizări, în acest sens, pe adresa de e-mail a Primăriei
Pitești: primaria@primariapitesti.ro.
Un Comentariu
Anonim
Cred că mai degrabă va primi o noua autorizație pentru locuințe colective