Echipa de handbal feminin a CS Dacia Mioveni și-a consolidat poziția de lider al Grupei C, Divizia A, prin victoria obținută în deplasare în weekend-ul 14-16 martie. Diferența de scor a fost de 3 puncte, în fața echipei HC Activ Plopeni. Prin această reușită, echipa din Mioveni a obținut 52 de puncte și a urcat în clasament, având cu 8 puncte mai mult față de următoarea clasată. În timp ce meciul principal s-a desfășurat pe teren, un altul a avut loc în tribună, între cele două galerii susținătoare. Ceea ce le-a adus în acest punct pe handbalistele echipei Dacia Mioveni este o serie de alte victorii, al cărei start a fost dat anul trecut.
Tot ce se întâmplă în spatele unui astfel de succes s-ar putea defini prin cuvinte precum muncă, perseverență și dorință pentru performanță, dar nu se rezumă doar la atât. Este nevoie în primul rând de astfel de calități, pe care pun accent sportivii și de care dau dovadă pe parcurs, dar și despre ceea ce îi influențează pe ei din exterior. Aici s-ar încadra factori externi, precum modalitățile de organizare a evenimentelor sportive, unde se încadrează atât informarea corectă a tuturor coordonatelor, cât și condițiile în care acestea se desfășoară. Un aspect care ține de mediul înconjurător al echipei și care influențează performanța este dat de comportamentul antrenorilor. Stilul, cunoștințele, experiența, metodologia de motivare și abilitățile lor de comunicare sunt parte dintr-un tot unitar care face ca părăsirea terenului de joc să se realizeze în termeni victorioși. Ca lideri, antrenorii sunt principalii facilitatori în consolidarea eficacității programului ce trebuie urmat și a relațiilor la nivel personal și de grup. Există și sporturi în care performerii acționează fără antrenor, iar în acest caz este vorba despre cele clasate ca jocuri strategice, adică pokerul și șahul. Nu este contestată existența antrenorilor de șah și a celor de poker, dar aceștia ar putea fi denumiți de asemenea și drept traineri, pentru că misiunea lor se încheie în momentul în care au transmis cumulul de cunoștințe ucenicilor. Și pentru că în șah și în poker este vorba mai mult despre un demers individual, există acțiuni dedicate în aceste sensuri, precum Women’s Sunday sau Spring Challenge, care pot aduce victorii și care constituie și modalități de pregătire pentru un eventual triumf obținut la scară mai largă. Women’s Sunday se adresează exclusiv femeilor și include turnee de poker online cu un fond garantat de premii, pe când Spring Challenge este unul din multiplele turnee de șah care adună jucători de la nivel internațional și care alocă premii în funcție de un ranking specific. Astfel de acțiuni dedicate compensează absența unui antrenor și oferă posibilități de îmbunătățire, iar în cazul sporturilor de teren este evidentă imposibilitatea existenței acestei variante.
Ceea ce ar mai putea influența obținerea unei victorii este gradul de mediatizare a reușitelor anterioare. În momentul în care o anumită reușită nu este recunoscută la acest nivel, apare și o scădere a vizibilității sportului vizat. Involuntar se produce o ruptură la nivel psihologic, iar sportivii avansează cu un elan redus. Mediatizarea depinde cel mai mult de atitudinea mass-mediei și a organizațiilor sportive. În prezent, mediatizarea în general ar putea fi evaluată ca find masivă, iar ceea ce s-ar putea produce de asemenea, ar fi demotivarea în rândul sportivilor. Totul depinde însă de calitatea informațiilor propagate și de capacitatea de transmitere a unei cantități cât mai mari de adevăr.
Victoriile în rândul sportivilor pot fi influențate de diverși factori, fie că este vorba despre un joc la nivel de echipă sau individual. Cea mai mare contribuție o aduc variabilele aflate în controlul atletului, pentru că în acest caz este vorba despre decizii conștiente, dar există și variabile aflate în controlul altor persoane implicate, care de asemenea aduc un aport important, precum și factori externi ce nu pot fi supravegheați. Cert este că jumătate din victorie este dată de elemente independente de jucător și începând de aici trebuie făcute toate demersurile pentru a obține și cealaltă jumătate.