Azi, de Înălţare, la biserica din Merişani, ca de fiecare dată în ultimii ani, au fost cinstiţi eroii din localitate, care s-au jertfit pentru apărarea patriei. În amintirea lor, chiar la Monumentul Eroilor din curtea bisericii a avut loc un ceremonial religios şi militar, s-au aprins lumânări şi au fost depuse flori. După un program artistic al copiilor de la grădiniţă şi de la şcoala din Merişani, care a constat în recitarea de poezii şi interpretarea de cântece patriotice, jandarmii argeşeni, la comanda colonelului Rafael Constantin Udeanu, au tras salve de foc în onoarea celor căzuţi pe câmpul de luptă.
Este al doilea an la rând când, din păcate, la ceremonie nu au mai putut participa veteranii de război, unii dintre ei încetând din viaţă, alţii având problemele de sănătate, specifice vârstei înaintate.
Ca de obicei, la încheierea festivităţilor, cu ajutorul preotului Leonard Dănciulescu de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Merişani, au fost împărţite pachete pentru oamenii nevoiaşi şi a fost organizată o masă de pomenire a eroilor căzuţi pentru apărarea patriei.
În comuna Merişani – Eroii, cinstiţi de Înălţare
Advertisement
Advertisement