Polițiștii argeșeni vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru asigurarea respectării regulilor de disciplină sanitară.
Aproape 250 de poliţişti argeşeni vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, alături de celelalte forțe de ordine, în vederea respectării normelor legale specifice stării de alertă, dar și pentru prevenirea faptelor ilegale.
În contextul așteptatei relaxări a măsurilor restrictive, valorile de trafic încep să crească, fapt pentru care recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi să adopte o manieră preventivă de condus, păstrând o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
Ca măsuri de precauţie pentru ocupanţii de autovehicule,amintim că purtarea centurii de siguranţă este un obicei care ajută la salvarea de vieţi. De asemenea, nu utilizați telefonul mobil în timp ce conduceţi. Când vă deplasaţi la cumpărături, acordați o atenție sporită locului unde parcați autovehiculul, modului de asigurare al acestuia și bunurilor lăsate în interior. Nu lăsați bunuri de valoare, genți sau portofele la vedere. Atenție la încărcarea și descărcarea cumpărăturilor. Amintim că bunurile oferite de persoane fizice, în condiții dubioase, la prețuri derizorii, pot proveni din furt sau pot să nu corespundă descrierii, fapt pentru care vă sfătuim să declinați asemenea oferte. Totodată, reamintim că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni, dar şi că necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză!
Vă rugăm să conștientizați importanţa măsurilor necesare în contextul situației epidemiologice din România, pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus. Astfel, măsurile sunt cu caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul de a limita, la nivel personal, riscul de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune.