În 2026 vom avea o nouă Primărie în Pitești. Proiectul de milioane la care se lucrează chiar acum.
Proiectul de renovare a clădirii Primăria Pitești a demarat în luna martie a acestui an, însă cetățenii care vor să vadă un sediu administrativ care “se învârte după soare”, dar și angajații instituției, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, întrucât termenul de finalizare prevăzut în contract este abia în 2026.
Mai exact, vorbim de un termen de excuție a lucrărilor de 24 de luni, având ca reper data începerii construcției, 12.03.2024. Limita prevăzută, adică data finalizării construcției, a fost fixată la data de 11.03.2026.
Interesant este că, la exterior, nu s-au schimbat prea multe în decursul acestui an.
La vizita din teren din luna iulie a acestui an șantierul arăta astfel (foto).
La sfârșitul săptămânii trecute am obținut cea mai recentă imagine a spațiului respectiv. Ce urmează?
Se vor termoizola pereții exteriori, podul mansardei, se vor înlocui numeroase elemente interioare și exterioare, cel mai mult timp alocat fiind pentru restaurarea elementelor de patrimoniu. În plus, se vor realiza reparații la nivelul fațadelor.
Alte lucrări prevăzute în proiect sunt: refacerea trotuarului, modernizarea pardoselilor și a finisajelor interioare, restaurarea balustradelor, înlocuirea corpurilor de iluminat, modernizarea grupurilor sanitare, instalarea unui sistem de ventilare cu recuperare de căldură și pompe de căldură, precum și instalarea de stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Până când toate acestea vor fi realizate, vă reamintim că Primăria Pitești își desfășoară activitatea într-un sediu temporar, la Centrul de calcul de pe bulevardul Republicii.
Valoarea totală a proiectului este de 11.255.117,53 lei, cu TVA. De lucrări se ocupă mai multe firme asociate: RO CONSTRUCT CENTER S.R.L. (lider), EURAS S.R.L., STEAND AG S.R.L. (Asociat 1), cu subcontactorul ELCAS SYSTEMS 2001 S.R.L.