13 persoane au fost reţinute şi peste 100.000 lei au fost confiscaţi de poliţiştii din Argeş în urma a nouă percheziţii efectuate miercuri la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 150.000 lei unor instituţii de credit nebancare. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, folosire a instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. În urma percheziţiilor, poliţiştii au confiscat, în vederea instituirii de măsuri asiguratorii, peste 100.000 lei, susceptibili a proveni din activităţi infracţionale şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor documente cu valoare probatorie. Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie – octombrie, cei în cauză ar fi obţinut, în mod fraudulos, sume de bani, cu titlu de împrumut, de la şase instituţii financiare nebancare de tip C.A.R., pe care ulterior nu le-ar mai fi restituit. Prejudiciul cauzat este de peste 150.000 lei, reprezentând sumele de bani nerambursate. 28 de persoane au fost audiate. Dintre acestea, 13 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Împrumuturi cu acte false: 13 reţinuţi
Advertisement
Advertisement