În anul școlar 2021-2022 a fost derulat și implementat proiectul „Educația de calitate în mediul online” care a vizat asigurarea mijloacelor necesare desfășurării activităților online și a stimulării învățăturii prin oferirea de condiții superioare de studiu elevilor Școlii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân” Pitești.
Proiectul a fost propus de profesorul coordonator Veronica Diaconu, care a dorit identificarea tuturor resurselor financiare, încurajată fiind și de reprezentantul legal al instituției, directorul Dragoș Dinculescu. S-a dorit îmbunătățirea bazei materiale a școlii pentru a implementa o educație de calitate, chiar și în mediul online. Motivul esențial, însă, a fost implementarea digitalizării educației la nivelul școlii.
S-au concretizat astfel, în cadrul acestui proiect, toate obiectivele propuse, doamna profesoară Veronica Diaconu identificând un sponsor principal care a asigurat atât prin resurse financiare, cât și prin resurse materiale, implementarea acestui proiect cu succes. Astfel, s-a obținut suma de 180.000 de lei de la SC Nuclearelectrica S.A. București. Sala de curs a clasei a VII-a E a fost reamenajată, înlocuindu-se parchetul și întregul mobilier școlar, toate sălile de clasă și sala de conferințe au fost dotate cu echipamente corespunzătoare, astfel încât procesul instructiv – educativ să se desfășoare în condiții foarte bune, oferind elevilor – beneficiari direcți ai acestui proiect – șansa la o educație de calitate.
S-au pus la dispoziția cadrelor didactice și a elevilor 37 laptopuri (Laptop Dell Vostro 3500, Intel Core i5-1135G7), un videoproiector, două table interactive necesare generațiilor de elevi care dovedesc potențial de afirmare și dorință de cunoaștere în domeniul tehnologiei.
Veronica Diaconu: „În calitate de profesor coordonator, doresc să le mulțumesc tuturor colegilor implicați în implementarea cu succes a acestui proiect, dar, în mod special, îi mulțumesc reprezentantului legal al școlii noastre și totodată, manager de proiect, domnului director Dragoș Dinculescu, pentru încurajarea de a porni acest demers și pentru susținerea în derularea și aplicarea acestuia. Prin implementarea acestui proiect am dovedit că „ÎMPREUNĂ” – profesori, elevi, părinți, societatea civilă – reușim și asigurăm – cu profesionalism – o educație de calitate, atât la școală, cât și în mediul online.
Totodată, în numele tuturor beneficiarilor acestei sponsorizări, adresez mulțumiri speciale sponsorului principal, Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. pentru sprijinul financiar și material, în urma căruia proiectul ÎMPREUNĂ PENTRU O EDUCAȚIE DE CALITATE ÎN MEDIUL ONLINE a fost implementat cu succes. Cu deosebit respect, vă mulțumim!”