Citesc în revista Uniunii Ziariştilor Profesionişti un articol pe cât de amuzant, pe atât de interesant. E despre cele mai ciudate impozite şi taxe din istorie. Impuse de conducători mari, cu minţi odihnite…
Petru cel Mare, de pildă, pentru a spori veniturile bugetare ale Rusiei, dar şi pentru a europeniza societatea din care făcea parte, a instituit impozitul pe barbă, adică pe… accesoriul cu care se făleau aristocraţii şi mujicii. Dar şi impozitul pe veşminte, un „ucaz” menit să-i taxeze pe boieri şi pe oamenii de la curte. În Anglia condusă de William al III-lea, în 1696, a fost introdus impozitul pe ferestre sau pe geamuri. Poate vă miraţi, dar în acele vremuri se considera că averea unei persoane este dată şi de mărimea casei, care este exprimată şi prin numărul de ferestre. (Şi brusc îmi vin în gând sintagmele „Năstase – patru case” şi „Iohannis – şase case”; de înmulţit, fireşte, cu numărul de ferestre; ar rezulta ceva, nu?)
Tot în Anglia, dar pe timpul lui Henric I, după anul 1100, a fost instituit impozitul pentru scutirea de armată, fiindcă sporise numărul celor care nu voiau să meargă la război. Iar „laşii” şi „fricoşii” au fost taxaţi usturător vreo 300 de ani. (Mă gândesc, evident, cât de aberant ar fi azi un astfel de impozit în România, dat fiind faptul că noi nu mai avem armată; sau aia pe care o mai avem e scoasă la pensie anticipat.)
Pe teritoriul Marii Britanii au mai fost, de-a lungul timpului, şi alte paradoxuri fiscale: impozitul pe pălărie (accesoriu de fală pentru unii), impozitul pe jocul de cărţi şi – atenţie! – impozitul pe viaţă. Pur şi simplu, pentru că trăiai, că respirai, trebuia să achiţi o taxă. Ca o culme a absurdului, legea preciza că persoanele decedate nu mai datorează impozit. Era clar: erai mort, nu plăteai. Şi mi-a mai atras atenţia impozitul pe umbră stabilit în 1993 de municipalitatea din Veneţia. Acolo unde magazinele, cafenelele, barurile etc au copertine, fac umbră, deci sunt bune de plată… Foarte interesant, nu? Şi când te gândeşti câţi oameni fac umbră pământului degeaba…
În ceea ce mă priveşte, nu sunt un mare conducător, dar uneori am şi eu mintea odihnită… Şi în astfel de condiţii, îmi trăsnesc idei aparent absurde. Uite, azi aş institui un impozit pe greşeli gramaticale. Unul foarte dur, care să-i taxeze pe cei care faultează grosolan limba română. Nu credeţi că ar spori veniturile bugetare? Sau poate că măcar aşa s-ar pune mai mare accent pe şcoală, pe învăţătură.
Dar cel mai mare bir l-aş institui pe gogoşile electorale. Să mă explic: dacă domnu’ X de la PSD sau domnu’ Y de la PNL (găsiţi dumneavoastră şi alte nume, şi alte partide) ne spun că vor face autostrada Piteşti – Sibiu în patru ani, iar noi ştim că de vreo zece ani n-au fost în stare să elaboreze un studiu de fezabilitate, atunci asta se cheamă gogoaşă. Şi trebuie impozitată. Şi cu cât e mai înfuriată, cu atât să fie mai impozitată.
Să vedem atunci dacă mai au tupeu sau bani să ne mintă!
Gabriel LIXANDRU
4 Comentarii
Puiu
La început am zâmbit puţin, dar uşor, uşor zâmbetul se transforma în rânjet, asta pentru că la mintea tehnocraţilor noştri, este posibil să le vină orice idee. Astăzi, în România, sunt foarte multe lucruri care se pot impozita uşor. Mă bazez pe unele exemple pe care le-aţi dat. Cât de bine ar merge la români, impozitarea pe mândrie şi fală, pe răutate, pe ipocrizie şi demagogie! Prostia şi obrăznicia ar putea aduce foarte mulţi bani la buget. Exemplul de impozitare pe care l-aţi dat dumneavoastră este foarte bun, dar eu v-aş scoate din rândul celor care au mintea odihnită. Se zice „că prostul este în stare de orice, pentru că are mintea odihnită ” . Tatăl meu îmi spunea deseori: ” decât cu un prost la câştig, mai bine cu zece deştepţi la pagubă!” Şi să stiţi că am aplicat ceea ce mi-a spus. Nu vreau să intru în amănunte legate de tema editorialului, pentru că este periculos. Cei care astăzi distribuie gogoşi, s-ar putea, cu puţin noroc, să-şi aducă aminte, şi chiar să le pună în aplicare, dacă ajung pe funcţii. De aceea ei nu trebuie nici impozitaţi şi nici taxaţi, doar eliminaţi. Prin vot.
Gabriel Lixandru
Ca întotdeauna, domnule Puiu, punctaţi la obiect. Vă mulţumesc pentru comentariu şi pentru sugestii.
ELENA DELIA DUMITRICA
M-a salvat domnul Puiu. Primul lucru pe care voiam sa i-l spun editorialistului este ca dumnealui nu are niciodata mintea odihnita; ba din contra… Ideea de a pune bir pe defectele omenesti si, mai cu seama , ale romanilor, cred ca ar aduce economia romaneasca acolo unde nici regele Carol I nu a reusit sa o inalte, adica am fi cu mult inaintea Elvetiei. Cat despre gogosile electorale infuriate si umplute cu…rahat (cuvant de origine turca), ce sa spunem…ar incasa statul la bani!… Problema este cine ar fi atat de nepatat de gogosi, incat sa colecteze impozitul si sa-l foloseasca pentru binele natiunii. Razand si glumind amarnic, am impresia ca nu ar avea cine sa-l colecteze. Deci ganditi-va in ce situatie se afla Romania : sa nu ai , pur si simplu, din ce / cine sa alegi.
Gabriel Lixandru
Cel care ar pune un astfel de bir ar fi bun de ministru de Finanţe, nu?