: Ilona Ghioroaie, o sportivă ambiţioasă şi talentată
De Ilona Ghioroaie, sportivă legitimată la CSU Piteşti, în mod cert veţi mai auzi în lumea tenisului de câmp românesc. Este un nume care se impune, încet, dar sigur, pe firmamentul sportului alb. La cei 18 ani pe care-i are, sportiva originară din Piteşti se poate lăuda cu nenumărate medalii şi cupe obţinute în competiţii. Dar cele mai dragi îi sunt, cu siguranţă, trofeele câştigate în urmă cu câteva săptămâni la Chişinău, acolo unde şi-a trecut în palmares două turnee ITF dotate cu premii în valoare de câte 10.000 dolari. O performanţă demnă de toată lauda. De remarcat este forma excelentă arătată în cele 11 partide disputate în Chişinău, toate câştigate, graţie cărora a ieşit învingătoare. A urmat, la scurt timp, un alt triumf, de această dată în Tunisia, în proba de dublu, unde a făcut pereche cu piteşteanca Diana Enache.
Un 2016 fabulos
Ilona Ghioroaie a avut o ascensiune spectaculoasă în partea a doua a acestui an, când a dat adevărata măsură a valorii ei, arătând o formă sportivă de invidiat. A depăşit cele mai optimiste aşteptări ale susţinătorilor şi promite că nu se va opri aici. Mai multe despre Ilona Ghioroaie veţi afla în rândurile care urmează. Atât de la ea, cât şi de la managerul ei, profesorul Gabriel Săndulescu, un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare.
Ar mai fi de spus că Ilona are în spate o întreagă echipă profesionistă; Eduard Anghelache şi Laurenţiu Gavrilă formează cuplul de antrenori care o pregătesc pas cu pas pentru marile competiţii. De pregătirea ei fizică se ocupă Bogdan Gheorghe, echipa fiind completată de Gabriel Săndulescu, în rol de manager al sportivei.
O echipă redutabilă care a crezut de la început în potenţialul Ilonei Ghioroaie, iar această colaborare a început să dea roade.
Ilona Ghioroaie şi managerul său – Gabriel Săndulescu
Gabriel Săndulescu
„Câştigi? Uită! Mergi înainte! Pierzi? Uită!„
* Cum v-aţi prezenta în câteva cuvinte, d-le Gabriel Săndulescu?
** Un om pentru care tenisul a însemnat dragoste la prima vedere şi pentru care a rămas în continuare pasiunea vieţii. Cred în ceea ce fac şi ştiu să-mi asum (spre deosebire de mulţi alţii!) greşelile. Greşeli din care mai şi învăţ! În rest, am un ingredient minune care dă roade nebănuite în performanţă: pun mult suflet!
* Care este cea mai dură lecţie învăţată din tenis?
** Că nu-ţi este coleg şi, cu atât mai puţin, prieten cel care te laudă când eşti sus „pe val” şi care te uită când eşti jos, când ţi-e greu.
* De ce au fetele mai multe rezultate în România decât băieţii?
** Este mai uşor pentru ele, iar răspunsul standard ar fi tradiţie. Fetele se maturizează mai repede decât băieţii şi înţeleg mai devreme că performanţa înseamnă muncă, renunţări, sacrificii, umilinţă, transpiraţie şi doar apoi victorii, satisfacţie, bani, bucurie, distracţie.
„Încrederea se construieşte greu şi se pierde uşor”
* Ce nu-i va spune niciodată Gabriel Săndulescu unei jucătoare sau unui jucător pe care îl antrenează? De ce?
** Nu aş tăia aripi prin vorbele mele. Fiecare jucător se poate raporta la un ideal şi trebuie încurajat. Nu aş spune niciodată „nu se poate”, ci mai degrabă „merită încercat!” De ce? Pentru că viaţa mi-a arătat că încrederea se construieşte greu şi se pierde uşor, iar sportul mi-a demonstrat că doar talentul nu ţine loc muncii.
* A fost o meserie învăţată din mers? Sau a fost şi o şcoală, o serie de cursuri pe care le-aţi urmat?
** Sigur o meserie învăţată din mers. Asta însă fără a diminua contribuţia profesorilor sau antrenorilor pe care i-am avut. „Cursurile” mele de bază au fost, în cei aproape 45 de ani de carieră, copiii pe care i-am antrenat, sportivii de performanţă pregătiţi. În fiecare zi a acestei vieţi dedicate tenisului am descoperit cât de puţin ştim şi câte mai avem de învăţat. De aceea, îmi apreciez şi iubesc colegii de breaslă care citesc, studiază, descoperă, sunt deschişi la nou şi îi ignor pe cei atotştiutori, mai ales pe cei tineri, care cred că tenisul a început cu ei. Dar pe CV-ul lor personal este un mare spaţiu gol la rubrica… performanţe!
* Care este cel mai important sfat pe care îl puteţi da unui jucător de tenis de câmp aflat la început de drum?
** Nu renunţa să crezi. Câştigi? Uită! Mergi înainte! Pierzi? Uită! Mergi înainte! Întotdeauna, pasul următor este cel mai important.
* Cum aţi caracteriza relaţia dintre un antrenor şi „învăţăcelul” său?
** Una de deschidere totală. Cred cu convingere că prima condiţie a reuşitei într-o relaţie este încrederea reciprocă. Tu ca antrenor nu vei reuşi performanţe dacă nu crezi în potenţialul elevului care te-a ales, care lucrează cu tine; iar pentru el sportivul, cuvintele, sfaturile, indicaţiile tale sunt treptele scării spre performanţă.
” Ilona – cel mai minunat lucru din viaţa mea”
* Ce jucător mai puţin cunoscut ne propuneţi pentru viitor? Pe cine să urmărim ?
** Niciodată nu fac pronosticuri. Cele sportive, ca şi cele politice, sunt riscante şi ţin de un cumul de fapte imprevizibile. Vă voi propune, în schimb, să urmăriţi nu un sportiv anume, ci o echipă de antrenori: Eduard Anghelache, Laurenţiu Gavrilă şi Bogdan Gheorghe, care vorbesc puţin, dar fac foarte mult pentru sportivii lor. Ei sunt viitorul şi am încredere în potenţialul lor tehnic şi uman. Totuşi, ceva care poate semăna cu un pronostic. În Argeş, am spus-o şi o repet, avem un prezent extraordinar cu cinci sportivi de lot naţional, deci un posibil şi probabil viitor foarte bun pentru ei ca sportivi şi pentru noi, ca performanţă, dar din urmă… nu văd nimic. Cei până în 10 ani sunt prea mici pentru a mă exprima, iar cei de 11-16 ani sunt încă departe de performanţele celor de care am amintit mai sus.
* Din noul val de jucătoare din România care credeţi că are cel mai mare potenţial de a ajunge în top?
** Din nou mă provoci la un pronostic. Ok! Am să încerc câteva nume: Gabriela Ruse şi, bineînţeles, argeşencele noastre Nicoleta Dascălu, Ilona Ghioroaie şi Ioana Mincă.
* Cum aţi caracteriza-o în câteva cuvinte pe Ilona Ghioroaie şi cât de sus credeţi că va ajunge în tenis? Sunteţi managerul ei şi o cunoaşteţi destul de bine.
** Ilona este cel mai minunat lucru care a apărut în viaţa şi în familia mea. Mi-am dorit-o în echipa mea de aproape cinci ani; a venit poate puţin târziu, dar e bine şi aşa. E un copil bun, deschis, pozitiv şi ambiţios. Vrea şi poate. La începutul colaborării noastre i-am spus că nu ştiu cât de bun antrenor/manager sunt, dar tot ce am adunat într-o viaţă şi, mai ales, tot ce ştiu în tenis i le voi pune pe o tavă, lăsând-o să-şi aleagă ce şi cât vrea. Cât de sus va ajunge? Totul depinde de ea, de echipă şi dacă în jurul ei Ilona va găsi la noi – antrenori, părinţi, prieteni – cât mai multă încredere, astfel încât, împreună, să punem în munca noastră cât mai mult suflet… ingredientul minune!!!
Ilona Ghioroaie
„Modelul meu este şi va fi Serena Williams„
* Cum a început totul, Ilona? De unde această pasiune?
** Sincer? Nici eu nu ştiu. A început totul ca o joacă, prea târziu, după cum mi s-a spus atunci, dar în niciun caz cu gândul de a face performanţă. Vedeam totul doar ca un mod de a-mi petrece timpul liber şi de a socializa.
* Primii paşi pe terenul de tenis când i-ai făcut? Cine te-a dus?
** Ambii părinţi au căzut de comun acord pentru acest sport şi tot ei m-au dus de mână pentru prima dată spre terenul de tenis, fără a bănui atunci că voi alege să merg pe acest drum.
* Ce model ai în tenis?
** Orice jucător are un model în tenis cu care se aseamănă şi de la care se inspiră. Modelul meu este şi va fi întotdeauna Serena Williams. Mulţi mă întreabă de ce nu Simona Halep sau de ce nu o altă jucătoare româncă, iar eu le răspund simplu: pentru că stilul meu de joc se aseamănă mai mult cu cel al Serenei. O admir foarte mult pe Simona, să nu înţelegeţi greşit, doar că pentru mine Serena este o sursă de inspiraţie mult mai mare.
„Cât mai sus în clasamentul WTA”
* Ai fost tentată vreodată să renunţi?
** Da, cred că fiecare jucător a avut la un moment dat în carieră acest gând şi a fost într-un impas. Contează doar că motivele pentru care am ales să continui au fost mult mai puternice decât cele pentru care aş fi renunţat.
* Bănuiesc că ai avut momente şi mai puţin plăcute în carieră. Cum le-ai depăşit?
** La mine cele mai neplăcute momente au fost accidentările, pe care le-am depăşit atât fizic, cât şi psihic. Am avut noroc că în acele momente au fost lângă mine persoane care m-au susţinut necondiţionat.
* Care este obiectivul tău pe termen lung?
** Să îmi îmbunătaţesc stilul de joc şi să urc cât mai sus în clasamentul WTA. Sunt conştientă că pentru asta este nevoie de foarte multă muncă şi devotament, mai ales că urmează o perioadă destul de grea pentru mine, în care voi susţine şi examenul de bacalaureat.
* Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ce ai schimba în cariera ta?
** Chiar nimic! De la fiecare antrenor cu care am lucrat am avut câte ceva de învăţat şi toţi au avut o contribuţie la formarea mea, într-un fel sau altul. Consider că este mult mai important ce urmează şi încerc să acord mai multă importanţă viitorului meu, decât să caut în trecut lucruri pe care nu am reuşit să le fac din diferite motive.
* Ce pasiuni ai?
** Păi… cel mai mult îmi place să mă plimb, să ascult muzică, să înot şi să joc baschet. Aceste lucruri mă calmează şi îmi dau o stare de bine, dar, din păcate, unele nu le pot face foarte des. Timpul meu liber este limitat.
* Cu ce jucătoare ai crescut, care au fost modelele?
** Când m-am apucat de tenis nu erau jucătoarele de acum. Serena Williams, Maria Şarapova, Petra Kvitova şi multe altele erau la început de carieră. Simona Halep încă nu apăruse în elita mondială. Vera Zvonareva, Justine Henin, Amelie Mauresmo, Kim Clijsters, Svetlana Kuzneţova şi Martina Hingis erau atunci pe val.
Monica CRISTEA
