Judiciarişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Costeşti au continuat cercetările în mai multe dosare penale referitoare la comiterea infracţiunii de furt calificat şi au făcut o percheziţie la locuinţa unui tânăr din Buftea, Ilfov.
Este vorba despre Vasile Ţ., de 20 de ani, iar din verificări a rezultat că, la sfârşitul lunii noiembrie, flăcăul a venit în Argeş cu gândul de a fura. Pe timp de noapte, a spart mai multe locuinţe şi a încercat să forţeze încuietorile unor autoturisme din care să sustragă bunuri. Până acum, anchetatorii au reuşit să-i probeze 23 de fapte comise la Suseni, Mozăceni, Izvoru, Buzoeşti, Oarja şi Căteasca, satul Cătanele, dar şi la Câmpulung şi Rucăr. Prejudiciul, în valoare de 5.000 lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit păgubiţilor, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale cu suspectul în stare de libertate.