Vineri a avut loc prima conferinţă de presă a PSD Argeş după vacanţa de vară, la aceasta participând liderul organizaţiei, senatorul Şerban Valeca. Aşa cum era de aşteptat, jurnaliştii l-au întrebat pe Valeca dacă social-democraţii argeşeni se înscriu în curentul de opinie din PSD care solicită demisia liderului naţional al partidului, Liviu Dragnea. „Au fost discuţii în ultima perioadă privind un grup de 28 de persoane care nu ştiu ce scrisoare de nemulţumire au semnat şi este trecut şi Argeşul. Vreau să spun că nu am discutat cu nimeni, nu am semnat nimic. Eu în aceste zile voi vorbi cu colegii mei din Argeş. Eu sunt de principiu să-i spui omului în faţă ce ai de spus”, a declarat Valeca. Cel puţin până acum, PSD Argeş l-a susţinut necondiţionat pe Liviu Dragnea.
Îl mai susţine PSD Argeş pe Dragnea?
Advertisement
Advertisement
Un Comentariu
Edi
Bineinteles, Draknea trebuie sustinut neconditionat! Ce daca a lasat Argesul la coada Romaniei si Romania la coada Europei.