După cum se ştie, toţi miniştrii social-democraţi, cu excepţia lui Augustin Jianu, de la Comunicaţii, şi-au prezentat demisiile înainte de reuniunea Comitetului Executiv Naţional al PSD de miercuri. Ulterior, Comitetul Executiv Naţional (forul colectiv de conducere, CExN) al PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru Cabinetul Grindeanu. Este fără precedent ca un partid aflat la putere să îşi dărâme propriul Guvern, într-o asemenea manieră. Nimeni nu ne poate prosti că la baza acestor decizii au fost rezultatele slabe ale guvernării, în condiţiile în care parlamentarii de Argeş ai PSD lăudau până mai săptămâna trecută tocmai guvernarea! Este clar că asistăm la un conflict de proporţii între premier şi şeful PSD, Liviu Dragnea. Efectele scandalului sunt multe, începând cu instabilitatea politică, dar să vedem cum va fi afectat judeţul nostru…
Promisiuni multe. Rezultate?
În Argeş au venit în cele şase luni de guvernare mai mulţi miniştri, în frunte cu Sorin Grindeanu. La Dacia, premierul a spus că în această lună se lansează licitaţia pentru proiectarea şi execuţia capetelor de traseu din autostrada Piteşti-Sibiu. În condiţiile actuale, oare îşi mai asumă CNAIR un asemenea demers? Oare nu vom asista la o nouă amânare? A venit în Argeş şi ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi ne-a promis că statul va cumpăra domeniul Brătienilor de la Ştefăneşti de la actualii proprietari. Oare vom mai vedea acest demers dus până la capăt cu alt Guvern? Prin Piteşti a trecut şi ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh. Primarii argeşeni şi-au pus mari speranţe în promisiunile cum că multe proiecte locale vor fi finanţate cu bani de la Guvern. Shhaideh nu a apucat încă să emită ordinele de finanţare. Ce facem, o luăm cu lobby-ul de la capăt? Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ne-a spus la Piteşti că, desigur, se face autostrada Piteşti-Sibiu, dar şi că vom avea Transfăgărăşanul reabilitat. Vor fi continuate aceste proiecte sau se vor bloca? Şi şeful de la Sănătate, Florian Bodog, a promis dotări şi bani pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. Oare un alt ministru se va ţine de proiectele începute? Pentru că, în fond, nu ar fi nicio problemă dacă s-ar schimba Guvernele, dar proiectele importante ar fi continuate! La noi, însă, de fiecare dată cine a venit la putere, a şters cu buretele ce au făcut ceilalţi şi a luat-o de la capăt cu propriile sale idei. Uite şi ăsta este un motiv pentru care nu progresăm în ritmul pe care l-am dori cu toţii! P.S. – Să mai spunem şi că nici până acum nu sunt gata ghidurile de finanţare pentru proiectele europene în care primarii argeşeni îşi pun atât de mult baza?
Nu au apucat să se aşeze bine în scaune
În Guvernul Grindeanu au fost doi miniştri argeşeni: Şerban Valeca la Cercetare şi Daniel Constantin la Mediu. Al doilea a fost deja mazilit de aliatul PSD, ALDE, în vreme ce primul nici nu a apucat să înceapă bine treaba. De asemenea, PSD Argeş nici nu a apucat să îşi impună toţi directorii de instituţii deconcentrate doriţi în Argeş (încă sunt oameni ai PNL la conducere!). Cele întâmplate la Bucureşti i-au şocat pe social-democraţii cu cap din Argeş. Cum ar fi fostul vicepreşedinte al PSD Argeş, Dorin Mărăşoiu, care îndemna la calm şi raţiune şi la… muncă, nu la ceartă. Preşedintele executiv al PSD Argeş, Cristian Gentea, ne-a spus că nu doreşte să facă vreun comentariu pe marginea celor întâmplate, dar nu ne-a ascuns faptul că este dezamăgit. Alţii, însă, au evitat orice comunicare – este clar că aşteaptă să se limpezească apele, să nu se poziţioneze cumva… greşit! Aliaţii PSD, ALDE, sunt şi cei rezervaţi. „Sper ca PSD să fi luat cea mai bună decizie”, ne-a declarat Simona Brătulescu, vicepreşedinte Consiliul Judeţean, preşedinte al ALDE Argeş. Cât despre Opoziţie, cei din PNL este clar că îşi freacă mâinile de satisfacţie, deoarece situaţia de criză din partidul principal de guvernământ nu poate decât să îi avantajeze.
Evaluare
Şi pentru că trebuie un motiv pentru ca Guvernul să pice, a fost făcut public de către Liviu Dragnea un raport de evaluare. Raportul de evaluare a Guvernului Grindeanu arată că Executivul ar fi îndeplinit doar 13% din măsurile care trebuia implementate. Printre principalele reproşuri se află cele legate de lipsa de comunicare şi coordonare sau neprezentarea la timp a unui program vizând sărbătorirea Marii Uniri (!). Raportul arată la concluzii care sunt principalele puncte neîndeplinite. Printre acestea se află: lipsa coordonării între ministere şi premier, neînţelegerea viziunii programului de către majoritatea celor care trebuiau să îl implementeze, ritm de implementare precar, lipsa unui control strict zilnic al implementării măsurilor, abandonarea aplicării principalelor măsuri de reformă, întârzieri în calendarul de investiţii. Totodată, documentul mai arată că Executivul „a adoptat măsuri contrare celor din programul de guvernare şi a dat senzaţia că a abandonat lupta cu marea evaziune”. Tot la capitolul puncte negative se află: comunicarea incompletă a motivelor pentru care s-au luat anumite măsuri, inexistenţa unei strategii de dezvoltare a principalelor motoare economice, opacitate în derularea actului guvernamental.
Claudiu DIŢA