Icoană făcătoare de minuni care vindecă boli incurabile a fost adusă în Pitești.
O icoană care vindecă bolnavii de cancer a fost adusă în Argeș. Pe 18 august este cinstită Icoana Maicii Domnului cea numită “Pantanassa”, adică “Împărăteasa tuturor”, una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu, prezentă în Mânăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos.
Prin rugăciunile către Maica Domnului, săvârșite înaintea acestei icoane, mulți credincioși s-au tămăduit de cancer și de alte boli incurabile. Icoana Maicii Domnului “Izbăvitoarea de cancer” – Pantanassa a sosit la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Trivale complex 2 și va poposi aici până pe 15 august când se prăznuiește și hramul bisericii.
Biserica este deschisă spre închinare în fiecare zi între orele 08.00 – 20.00.
Icoana Maicii Domnului “Pantanassa”, de mici dimensiuni, pictată pe lemn în secolul al XVII-lea, se află așezată pe iconostasul din partea stângă a naosului bisericii celei mari. Maica Domnului și Pruncul Iisus stau așezați pe un tron împărătesc împodobit, iar de o parte și de alta, în spate, se află doi arhangheli cu mâinile întinse în rugăciune.
Icoana a fost adusă de către obștea lui gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti la Vatoped.
Sursa: Ziarul din Muscel