Dând dovadă de un tupeu fără margini, Ionuţ Cătălin Bălan, în vârstă de 39 de ani, din Muşăteşti, suspectat de propagandă teroristă în favoarea DAESH şi de intenţia de a organiza un atentat la o bază militară din România, a cerut instanţei de judecată să fie pus în libertate. Dosarul a ajuns ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ai cărei magistraţi vor trebui să judece contestaţia acestuia la decizia Curţii de Apel Piteşti din 30 iunie, prin care a fost arestat preventiv 30 de zile. Bărbatul continuă să nege că ar fi cules informaţii despre baza americană de la Mihail Kogălniceanu, unde intenţiona să comită un atentat, şi susţine că ar fi mers la Constanţa ca să strângă fonduri pentru construirea unei moschei la Piteşti. De asemenea, după cum v-am informat, el susţine că ar fi victima unei înscenări puse la cale de un iordanian care l-a însoţit la Constanţa.
Vă reamintim că, luna trecută, poliţişti de combatere a criminalităţii organizate şi procurori ai DIICOT Piteşti au stabilit că, începând cu noiembrie 2016, folosind numele „Ibrahim”, Ionuţ Cătălin Bălan a utilizat pe o reţea de socializare mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum şi înregistrări cu atacuri ale acesteia şi execuţii, prin decapitare şi împuşcare, cu intenţia de a le face cunoscute şi de a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte precum cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o. Anchetatorii susţin că el avea legături cu membrii unei mişcări salafiste şi pro-jihadiste din Franţa, pe care îi numea „fraţii din Toulouse”, pentru care ar fi încercat să culeagă informaţii despre bazele militare din România unde sunt dislocate forţe ale armatei americane. Aşa se face că, în primăvara anului 2015, împricinatul, care se convertise la islam într-o puşcărie din Franţa, unde ajunsese pentru furturi, s-a deplasat în zona aeroportului Mihail Kogălniceanu şi a bazei militare americane, observând cu atenţie căile şi punctele de acces în cele două obiective. Într-o convorbire avută cu un „frate” de credinţă, el susţinea că la baza americană de la Kogălniceanu va fi „un iad pe pământ”. Dintr-un comunicat al SRI rezultă că bărbatul a intrat în atenţia Serviciului în anul 2015, întrucât „prezenta indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare. Cel în cauză s-a manifestat prin activităţi de propagandă teroristă, derulate în mediul relaţional şi online, în favoarea organizaţiei teroriste DAESH, la care şi-a declarat adeziunea (…)”.