Despre Casa de Asigurări de Sănătate se pot spune multe şi nu neapărat de bine, în special dacă ne gândim la sistemul informatic prin care funcţionează cardurile de sănătate. Blocările dese fac viaţa şi mai amară bolnavilor când se prezintă la farmacii cu reţete compensate şi află că nu li se pot elibera medicamentele. De cealaltă parte, CAS a pus la punct un modul prin care cetăţenii pot verifica dacă sunt sau nu asiguraţi. Am întâlnit şi ni s-au semnalat cazuri cu oameni care au avut probleme cu angajatorii, în sensul că aceştia nu plăteau contribuţia la casa de asigurări. Astfel, dacă aveţi dubii cu privire la acest aspect, puteţi intra pe site-ul casan.ro/casag la secţiunea „Cetăţeni – Asiguraţi” (o găsiţi în coloana din stânga a site-ului) apoi „Verificare asigurat”. Introduceţi CNP-ul şi sistemul va returna un răspuns afirmativ sau, după caz, negativ. Mai mult decât atât, de la secţiunea „Dosarul meu electronic” puteţi consulta şi istoricul dumneavoastră medical, prin autentificarea cu datele de pe cardul de sănătate. Astfel, puteţi urmări evoluţia unei probleme medicale de la stadiul de boală până la stadiul de vindecare. Puteţi vedea oricând consultaţiile, medicaţia şi indicaţiile de tratament recomandate de medici. Ca să accesaţi dosarul, aveţi nevoie de CNP şi o matrice de securitate pe care trebuie să o solicitaţi de la medicul de familie.
George OLTEANU