Necesitatea folosirii unui vestiar metalic apare oriunde este nevoie de un spaţiu sigur de depozitare şi acces facil la obiectele şi piesele vestimentare depozitate. Astfel, foarte multe domenii de activitate, medii de lucru şi instituţii pun la dispoziţia personalului, clienţilor sau publicului aceste piese de mobilier.
În funcţie de caracteristicile spaţiului pe care doreşti să îl utilezi şi propriile necesităţi, în momentul achiziţionării unui astfel de obiect, pe lângă durabilitatea piesei în sine, va trebui să iei în calcul şi utilitatea specifică pentru a identifica modelul potrivit.
În acest sens, vestiarul metalic care poate susţine cel mai bine activităţile desfăşurate de elevi şi profesori trebuie să le ofere acestora posibilitatea de a-şi depozita materialele didactice şi obiectele personale în siguranţă, la îndemână şi într-un mod eficient din perspectiva folosirii spaţiului.
Aceste caracteristici aparte pot fi puse la dispoziţie de vestiarele metalice de forma dulapurilor casetate. Astfel, pe lângă spaţiile numeroase în care elevii îşi pot depozita ghiozdanele, cărţile şi caietele sau hainele de schimb pentru ora de educaţie fizică, acest tip de vestiare metalice mai poate avea în dotare şi următoarele:
– sistem de închidere cu 2 chei;
– suport de etichetă pe uşă;
– mâner prevăzut cu gaură pentru lacăt.
Persoanele care sunt nevoite să îşi schimbe garderoba de cel puţin două ori în fiecare zi vor considera că cel mai util tip de vestiar metalic este un model cu băncuţă. Posibilitatea de a se aşeza va veni în întâmpinarea tuturor persoanelor care îşi schimbă încălţămintea, astfel încât acestea se vor bucura de confort şi de o suprafaţă utilă pe care vor putea să îşi aşeze hainele.
Pe lângă aceste detalii, un astfel de vestiar metalic Viamond.ro mai poate pune la dispoziţia utilizatorului şi următoarele:
– cârlig şi bara pentru umeraşe;
– poliţa suplimentară în partea superioară;
– structura realizată din cadru de ţeavă sudată, cu picioruşe din plastic pentru protejarea podelelor.
Unele medii de lucru sunt speciale, motiv pentru care nevoia creată va fi una cu totul aparte din punctul de vedere al vestimentaţiei: va fi necesară separarea hainelor murdare de cele curate, chiar şi în timpul depozitării. Această nevoie specifică poate caracteriza şantierele de construcţii, atelierele de mecanică auto şi medii de lucru în care sunt prezente mirosuri puternice, precum bucătăriile restaurantelor sau fabricile de diferite tipuri.
Dacă vrei să te bucuri de utilitate sporită din acest punct de vedere, poţi opta pentru un model cu perete despărţitor, superventilat. Pe lângă faptul că hainele tale curate vor fi depozitate într-un compartiment separat faţă de cele murdare, un model de acest tip mai poate pune la dispoziţie şi:
– raft în partea de sus cu bară pentru umeraşe;
– uşi dublu ramforsate prevăzute cu găuri suplimentare în partea centrală pentru o ventilaţie eficientă.
În cazul în care doreşti să adresezi necesităţi standard de depozitare a vestimentaţiei şi urmăreşti să economiseşti spaţiu, una dintre cele mai bune alegeri va fi un vestiar metalic cu două uşi de tip Z.
Aceste piese de mobilier funcţional sunt dotate cu două spaţii separate care permit depozitarea hainelor, încălţămintei, obiectelor de uz personal, sculelor sau echipamentului tehnic. Practic, aceste vestiare metalice vor acoperi o paletă largă de necesităţi.
Dacă vrei să găseşti vestiarul metalic ideal pentru nevoile tale în cadrul unei oferte extrem de diversificate, vizitează cu încredere Viamond.ro! Te vei bucura de preţuri foarte avantajoase, oferte speciale şi livrare rapidă şi gratuită în toată ţara!