Eram încă la Bucureşti când cea mai mare întreprindere de ciment a Europei, „Lafarge”, a venit să facă nişte bani la noi. Ţara era în dezvoltare, iar cimentul era un element deosebit de preţios. Am tradus scrisori şi documente, contracte şi publicitate. Şi am rămas cu o amintire plăcută. Care s-a descompus recent. Pentru mine nu a fost o surpriză. Iată faptele.
„Lafarge” este cercetată de justiţia franceză pentru „finanţarea unei întreprinderi teroriste”, „complicitate la crime contra umanităţii”, „violarea unui embargo” şi „punerea în pericol a vieţii altuia” în dosarul cimentăriei sale din Siria. Parchetul parizian nu i-a făcut, iată, nicio favoare uneia dintre cele mai mari companii franceze. Iar judecătorii de instrucţie au urmat cu exactitate rechizitoriul parchetului. Compania este, de asemenea, supusă unui control judiciar care comportă o cauţiune de 30 milioane euro. Aceasta are 76.000 de colaboratori în 78 de ţări. Vă rog să staţi jos: Grupul a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 16,2 miliarde euro. De atunci a mai crescut. De la 1 ianuarie 2012, Sonia Artinian conduce Lafarge România.
Dar şefii cei mari au stabilit legături cu Statul Islamic. Compania este bănuită că a finanţat indirect organizaţia Statul Islamic cu scopul de a-şi menţine activitatea în Siria, în ciuda războiului. Se crede că ar fi lucrat cu organizaţia lui Abou Bakr al-Baghdadi, în cadrul atentatelor cele mai sângeroase comise în Franţa în ultimii ani, cu scopul de a asigura continuitatea funcţionării uzinei sale de la Jalabiya, în nordul Siriei, în 2013 şi 2014.
„Lafarge” le-ar fi dat bani teroriştilor jihadişti pentru a obţine în schimb posibilitatea pentru salariaţii săi de a circula liber. În plus, organizaţia teroristă a aprovizionat cu petrol uzinele firmei franceze.
Opt foşti conducători ai firmei sunt deja puşi sub cercetare. O dată în plus se iveşte dilema între corectitudinea şi respectul faţă de legi şi setea de câştig.
Vă las să meditaţi.
