După câteva ceasuri de drum, am pătruns deodată în ţinuturi necunoscute. Ştiam demult că părţile acelea ale judeţului sunt sărace şi cam sălbatice. Nu-mi închipuiam însă că la doar câţiva kilometri de Câmpulung se mai aflau locuri atât de uitate de Dumnezeu şi de binecuvântata noastră administraţie judeţeană. Drumul neasfaltat se înfunda în văi cenuşii şi urca peste nişte muscele strâmbe, ce se înşirau până spre munţi într-un asfinţit de ianuarie. Ochii mei zadarnic căutau în priveliştile sure ale culmilor să-şi găsească vreo ademenire. Muscelele se perindau unul după altul, sterpe şi identice, fără păduri şi fără sate, mohorâte după perdeaua neîntreruptă a ploii. În văi se zăreau pe alocuri iazuri năpădite de papură, cu mici bălţi plumburii, fără luciri şi fără zboruri de păsări.

Târziu, m-am apropiat de nişte sălaşe omeneşti. Satul în care am ajuns părea înfăşurat de o ceaţă deasă ca o foaie de cort. De fapt, locul acela nu era sat, ci o colonie de romi. În anii postdecembrişti, dintr-o asemenea colonie erau recrutaţi „sclavi” pentru muncile din gospodăriile mai-marilor locului, până când această muncă forţată a fost descoperită şi făcută publică, oripilând lumea chiar la nivel naţional. După ce am trecut de primele case, rudimentar construite, într-un loc oarecum ferit de drumul principal, am dat de un foc muribund, din care ieşeau ultimele scânteieri de cărbune. Jarul se îmbrăca în cenuşă. Am aflat de la un copil că în locul acela a fost petrecere mare. Odată cu lăsatul serii, petrecăreţii s-au strâns sub un şopron iluminat electric al unui rom mai înstărit şi au continuat să se distreze. M-am îndreptat spre locul respectiv şi m-am strecurat printre romi înfierbântaţi şi femei cu pudra topită pe obraji. Lăutarii cântau şi rânjeau, dezgolind nişte dinţi albi care le brăzdau faţa tuciurie ca o reclamă de produs alimentar. Dansul acelor oameni părea preistoric. Se înnoptase şi eu continuam să fiu captivat de distracţia romilor. Mă trezea la viaţă o muzică ce ţesea jerbe sonore. În funcţie de ritmul impus, tinerele îşi ondulau corpul, iar junii înfierbântaţi le sorbeau cu priviri ascunse, pline de pofte. Câteva clipe am regăsit în mine gesturi uitate ale primei tinereţi, chiar dacă nu participam la joc. Lângă mine un băieţel şi o fetiţă au fost cuprinşi într-un dans nefiresc şi, totodată, prea îndrăzneţ pentru vârsta lor. Îmbrăţişarea lor părea mai mult o provocare pentru cei mari, dacă nu chiar o declaraţie de dragoste, ridicolă, desigur, dar cel puţin un semn al prezenţei lor într-un loc ce nu le aparţinea.

La un moment dat, bieţii copii au fost aproape călcaţi în picioare de un tip emfatic, care-i vorbea unei tinere cu nervozitate, gesticula, asuda ca un armăsar arab aflat într-o cursă cu obstacole. Astfel că dansul copiilor a fost întrerupt brusc, iar distracţia păgână a erosului anticipat de ei a încetat spre a face loc lacrimilor curate şi nevinovate. Dar scenografia aceasta tristă a dispărut ca prin farmec imediat ce lăutarii au început să cânte, iar perechile de dansatori şi-au reluat locurile pe ringul improvizat. Bieţii copii, loviţi, s-au reîntors la jocurile specifice vârstei lor.

Dar nu pentru mult timp, fiindcă, sub vociferarea moralizatoare a mamelor bune de gură, care strigau de parcă s-ar fi adresat unor surzi, copiii şi-au reluat şi ei dansul nefiresc. Mamele lor, dichisite, greu parfumate, treceau foşnind către ringul de dans, urmate fiind de nişte bărbaţi ce păreau ameţiţi, fără să fie beţi. În locul acela era un amestec de părinţi, tineri şi copii. Toţi participau la coregrafia dansului, nu era nicio diviziune. În această mulţime am văzut frivolitate din partea părinţilor şi o prea mare îndrăzneală din partea copiilor. O îndrăzneală ce m-a pus pe gânduri şi care infirma cele spuse de psihanalişti, şi anume că la vârsta de şapte ani nu avem de-a face cu o senzualitate conştientă. Am pândit momentul propice şi, după ce-am ajuns să ne cunoaştem un pic, am hotărât să le pun copiilor, îmbrăţişaţi atât de nefiresc pentru vârsta lor, o întrebare referitoare la dansul lor. Răspunsul a fost simplu, limpede, convingător: „Jocul acesta ne place”. Însă, pentru mine, tot ce se întâmpla acolo nu era nici distracţie, nici muzică, ci o manifestare ritualică păgână, în care femeile îşi ondulau trupurile înăbuşite în grăsime. Acelor oameni le plăceau petrecerile cu manele, iar undele languroase cuprindeau împrejurimile până departe. Era un loc care unea asceza cu desfrâul, iubirea cu păcatul, grandoarea cu nimicnicia, disperarea cu resemnarea.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio