Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, îi susține pe primarii liberali din județ, ajutându-i să-şi realizeze investițiile. În acest sens, liderul PNL Argeș, senatorul Dănuț Bica și primarii comunelor Bârla și Buzoești, Gheorghe Voicu și Ion Tănase, s-au deplasat miercuri la Compania Națională de Investiții, unde au fost primiți de directorul general al CNI, Manuela Pătrășcoiu. De altfel, Adrian Miuțescu, îi înmânase o listă cu proiectele prioritare ale primarilor liberali ministrului Dezvoltării și Lucrărilor Publice, Cseke Atilla, la vizita acestuia din județ, din aprilie. În plus, liderul PNL Argeș organizează periodic întâlniri cu edilii din județ.
„Un rol important în orice partid îl are armata primarilor, care este o armată de lideri, de generali, ce trebuie să fie în prima linie a bătăliilor politice din fiecare județ. Întotdeauna am considerat că e obligația mea, atât în calitate de președinte, cât și în calitate de parlamentar de Argeș, să îi pun în legătură cu miniștrii din Guvern pentru a-și promova și a-și susține proiectele. Motiv pentru care în Argeș au venit în ultimul an şi jumătate foarte mulți miniștri. De asemenea, de câte ori a fost nevoie, am mers împreună la ministere și la Compania Națională de Investiții.
În Argeș, președintele PNL, Ludovic Orban, a venit de mai multe ori decât în oricare alt județ din țară și am fost un mediator și un organizator al acestor întâlniri. Fiindcă am considerat că mesajele primarilor trebuie să ajungă la liderul partidului, care avea și calitate de prim-ministru, pentru a putea într-adevăr să facem ceva în acest județ și a demara și a duce la capăt marile proiecte de infrastructură. Eu am o deschidere față de toți primarii, astfel încât proiectele Argeșului să devină realitate”, a Adrian Miuțescu.