Poliţiştii din Ştefăneşti au depistat un bărbat din localitate, care era dat în urmărire naţională fiind condamnat de Judecătoria Piteşti la şase luni de închisoare cu executare în regim de detenţie pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat. Acesta este Vasile Ovidiu Sandu, de 32 de ani, din localitate, care era căutat din data de 23 iulie.
Potrivit anchetatorilor, în cursul anului trecut în cartierul Zăvoi a izbucnit un scandal, iar când poliţiştii au intervenit să aplaneze conflictul, cel în cauză a devenit agresiv şi i-a prins unui agent de poliţie piciorul în uşă. La vremea respectivă individul, care este recidivist, a fost reţinut, ulterior primind o pedeapsă cu zile amendă pentru fapta comisă. După ceva timp, el a fost prins în timp ce încerca să fure bunuri din două magazine, s-a ales cu un nou dosar penal şi, aşa cum am precizat, a fost condamnat la închisoare cu executare.
La rândul lor, şi poliţişti ai Secţiei Rurale Rociu, împreună cu judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui Viorel Popescu, de 40 de ani, din Negraşi. Bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Costeşti la doi ani şi şapte luni de puşcărie în regim privativ de libertate pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe.
Ambii bărbaţi au fost încarceraţi la Penitenciarul Mioveni.