După cum am relatat, un bărbat a ajuns în spatele gratiilor fiind suspectat de comiterea a două infracţiuni de furt. Oamenii legii au reuşit să recupereze prejudiciul.
Este vorba despre Daniel P., care în jurul orei 17 a zilei de marţi, 11 februarie, se afla într-o farmacie din zona centrală a municipiului. Profitând de neatenţia personalului unităţii, bărbatul a sustras mai multe produse cosmetice în valoare de aproximativ 300 lei, întreaga scenă fiind înregistrată pe camerele de supraveghere video.
În urma extinderii verificărilor fectuate, poliţişti ai Secţiei 1 Piteşti au constatat că nu este singura infracţiune comisă de împricinat. Acesta mai este bănuit că, în ziua de 25 ianuarie, a mers la o casă de amanet din municipiu şi a cerut să vadă un laptop pe care, chipurile, intenţiona să-l cumpere. În timp ce verifica produsul, şi în acest caz a profitat de neatenţia angajatei şi a plecat cu laptopul sub braţ. Bunul cu pricina a fost recuperat şi predat unităţii păgubite. De asemenea, şi produsele cosmetice au fost recuperate aproape în totalitate şi predate farmaciei.
Încarcerat pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, împricinatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de a fi dispusă o măsură preventivă şi a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. La expirarea ordonanţei, cel în cauză a părăsit arestul.