Hoţii de cai vor ajunge în faţa instanţei.
Poliţiştii Secţiei Rurale Schitu Goleşti, sub supravegherea unui procuror, au finalizat verificările într-un dosar penal privind comiterea infracţiunii de furt calificat în care se fac cercetări faţă de trei bărbaţi din Mălureni şi un altul din comuna dâmboviţeană Crângurile.
Este vorba despre Ion Irinel M., de 24 de ani, Codruț Valerică T., de 28 de ani, Octavian Neluț P., de 28 de ani, toți din Mălureni, cercetați în stare de arest preventiv, și Cristian Nicolae Z., de 33 de ani, din Crângurile, cercetat sub control judiciar pentru complicitate la furt, despre care am relatat pe larg în ediţii anterioare ale ziarului.
Vă reamintim că, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cei trei argeşeni au sustras un cal de circa un an şi un altul de vreo şase ani duşi la păscut pe un teren aflat la limita dintre Aninoasa şi Domneşti în imediata vecinătate a DN 73C.
De asemenea, în noaptea de 25 spre 26 iunie, tot ei au mai furat doi cai lăsaţi nesupravegheaţi în timp ce păşteau pe un islaz de la marginea comunei Bălileşti. Toate cele patru animale au fost duse acasă la dâmboviţean, care le-a ţinut în grajd tăinuind provenienţa acestora.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de trimitere în judecată.
Foto descriptiv