Poliţişti din Topoloveni, cu sprijinul colegilor de la Poliţia Ştefăneşti, respectiv Piteşti, au continuat cercetările într-o cauză penală privind comiterea infracţiunii de furt calificat.
Ei i-au identificat pe Marius Robert R., de 34 de ani, din Beleţi Negreşti, şi pe Cristian P., de 37 de ani, din Hârseşti, bănuiţi că au spart o locuinţă. Din primele verificări s-a stabilit că, în ziua de 21 decembrie, cei doi ar fi pătruns prin efracţie într-o casă din Căteasca, de unde au sustras suma de aproape 2.000 euro şi mai multe bijuterii. Prejudiciul, estimat la circa 45.000 euro, a fost recuperat aproape în totalitate. Bărbaţii au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene, ulterior fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Primul dintre ei, care a comis fapta în timp ce deja se afla sub control judiciar, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar cel de al doilea a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.