Aşa cum v-am informat, Prefectura Argeş a atacat în instanţa de contencios administrativ 146 de dispoziţii emise în perioada 1-19 octombrie 2015 de către viceprimarul Piteştiului Cornel Ionică, pe motiv că acesta nu ar fi preluat printr-o decizie atribuţiile primarului Tudor Pendiuc, aflat sub control judiciar. Prefectura îşi menţine poziţia conform căreia dispoziţiile respective ar fi ilegale, aşa că va continua să conteste şi alte dispoziţii emise, „până la intrarea în legalitate”. Acest lucru înseamnă fie că dispoziţiile vor fi semnate de acum înainte de primarul Tudor Pendiuc, fie că primarul îşi va delega atribuţiile. „Hotărârile emise la iniţiativa viceprimarului Cornel Ionică nu au fost atacate, deoarece, conform legii, consilierii locali (n.r. – Ionică este şi consilier local) pot iniţia hotărâri. Vor fi atacate însă în continuare dispoziţiile emise de domnul viceprimar Ionică. Printre cele pentru care am făcut deja sesizare la instanţa de contencios administrativ sunt 36 de dispoziţii de respingere a unor cereri privind Legea 10/2001, alte 55 sunt legi privind fondul funciar, 17 sunt dispoziţii de constituire a unor comisii de evaluare a unor oferte, 14 privind ajutoarele de încălzire, patru privind plata unor drepturi pentru persoanele cu handicap… Aceasta, să fie clar, nu este o acţiune politică, ci pur şi simplu trebuie respectată legea”, a declarat prefectul Cristian Soare.
Autor: Claudiu Diţa