Hoț vânat la nivel național, capturat de polițiști în Argeș.
În ziua de 06 octombrie a.c., în urma colaborării dintre polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, a fost pus în executare un Mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Topoloveni, județul Argeș, privind pe un bărbat de 42 de ani, cu antecedente penale, cu ultimul domiciliu în municipiul Alexandria, județul Teleorman.
Bărbatul în cauză era urmărit la nivel național, din 28 octombrie 2021, pe numele acestuia fiind emis de către Judecătoria Topoloveni un Mandat de arestare preventivă în lipsă, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă săvârșită în noaptea de 18 spre 19 octombrie 2021, pe raza localității Căteasca, având un prejudiciu estimat la aproximativ 100.000 de euro.
Pe parcursul cercetărilor, cu ocazia efectuării de către polițiștii argeșeni a unei percheziții domiciliare pe raza municipiului Curtea de Argeș, dar și cu ocazia depistării de către polițiștii ilfoveni, au fost descoperite mai multe acte de identitate falsificate, în cauză fiind efectuate cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Bărbatul a fost încarcerat, iar cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.