Hoț prins la Bascov. A „trudit” degeaba pentru bicicletă.
Poliţiştii Secţiei Rurale Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunea de furt calificat şi au încarcerat un bărbat.
Acesta este Marius Bogdan T., de 44 de ani, din Bradu, iar din verificări a reieşit că, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, acesta a sustras o bicicletă de pe scara unui bloc din Bascov.
Împricinatul a fost depistat în cursul zilei de ieri, pe raza comunei Domneşti, de agenţii Secţiei de Poliţie Rurală din localitate. Ulterior, poliţiştii din Bascov, sprijiniţi de colegii Secţiei Rurale Albota, au făcut o percheziţie la locuinţa pe care bărbatul o are la Bradu. După administrarea probatoriului, tot ieri, suspectul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi dus în arestul poliţiei judeţene.
El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive. Potrivit anchetorilor, brădeanul cu pricina se află deja sub măsura controlului judiciar, fiind cercetat într-o altă cauză penală.
Foto descriptiv