Destul de frecvent în practica medicală întâlnim cazuri în care glucoza din sânge scade sub anumite niveluri (50-40 mg%) – încadrate în hipoglicemii. Glucoza este principalul carburant metabolic pentru creierul uman şi sursa imediată de energie pentru sistemul muscular. Aportul zilnic de glucoză este asigurat de carbohidraţi, care alocă 55-60% din substratul energetic. Eforturile fizice zilnice apelează în prima urgenţă la arderea glucozei, apoi a acizilor graşi. Surplusul de glucoză din alimente se depune în ficat sub formă de glicogen şi, în funcţie de necesităţi şi suprasolicitări, acesta eliberează continuu glucoza necesară, în limita stocului disponibil.
Principalele cauze ale scăderii glicemiei sub pragul mai sus amintit, realizând hipoglicemia, se pot grupa în:
– Unele medicamente: insulina şi medicaţia orală pentru diabetul zaharat, alcoolul, mai puţin betablocantele. Alcoolicii în general se subalimentează, iar la ei pragul hipoglicemic este repede atins. Alcoolul inhibă glicogenoliza, cu eliberarea de glucoză din ficat şi alterează repede starea de conştienţă, cu apariţia de stupoare şi comă. Ficatul apelează la alte substanţe energetice, adaptativ, dar peiorativ pentru organism şi cresc în sânge acidul lactic şi cetonele, cu efecte uneori dezastruoase. La alcoolicii pauperi (săraci), destui în ţara noastră, hipoglicemia se poate instala la alcoolemii situate mult sub limita legală pentru conducătorii auto, care este de 100 mg/dl. Ameliorarea rapidă a stării de conştienţă, la aceşti „beţi morţi”, dar cu alcoolemii mici, se obţine prin aportul de zahăr cubic sau miere (dacă le avem la îndemână şi ei au un grad de cooperare minim), sau prin injectarea rapidă intravenos a 50 ml glucoză 50% – din arsenalul serviciilor de salvare. La bolnavii de diabet zaharat sub tratament (insulina sau medicaţia orală), care nu îşi consumă raţia de hidraţi de carbon şi mai fac şi efort fizic „ajutat” de alcool destul de des, hipoglicemiile sunt frecvente;
– Hipoglicemia nemedicamentoasă are diverse cauze, unele uşor de depistat, altele numai după investigaţii medicale:
– hipoglicemia de post la sugarii şi copiii mici cu defecte enzimatice hepatice ereditare, care limitează eliberarea glucozei din glicogenul de depozit;
– postul alimentar la adulţi: oameni ai străzii, bătrâni singuri şi săraci, bolnavi psihici, adepţi fanatici ai unor culte religioase.
– Adenoamele sau carcinoamele pancreatice. Pancreasul are două structuri secretante (una exocrină – sursă de enzime necesare digestiei, şi una endocrină – betainsulară, secretantă de insulină). Atunci când apar, în situaţii de nedorit şi la oricine dintre noi, fie adenoame benigne, fie adenocarcinoame betainsulare, primele suspiciuni clinice sunt crizele hipoglicemice apărute din senin. Am întâlnit în cazuistica clinică personală trei pacienţi cu adenoame betainsulare pancreatice, cu crize hipoglicemice inaugurale ale simptomatologiei.
– Forme particulare ale hipoglicemiei de post sunt la cei cu boală hepatică avansată (ciroze hepatice terminale) şi la cei cu insuficienţă renală avansată.
– Hipoglicemia alimentară – instalată la bolnavi supuşi anterior unor intervenţii chirurgicale la nivelul tubului digestiv: gastrectomie pentru cancer gastric etc.
Simptomatologia hipoglicemiei oferă două tablouri distincte:
– simptomele prin exces de adrenalină – transpiraţii abundente, tremur, palpitaţii, foame imperioasă, agitaţie psihică, hipertensiune arterială;
– manifestări la nivelul sistemului nervos central – tulburări de compartament, convulsii, stupoare, comă.
Coma hipoglicemică este o mare urgenţă. La diabetici ea este mai frecventă şi mai periculoasă decât coma diabetică cu acido-cetoză, cu valori mari ale glicemiei. Diabeticul comatos, cu transpiraţii abundente, convulsii, tahicardie şi hipertensiune, este aproape sigur hipoglicemic – şi trebuie să primească rapid glucoză. Cel uscat, cu halenă acetonică, cu globi oculari moi la compresiune şi cu urme de vigilitate, are sigur glicemia mare. Luarea unei glicemii, când pacientul este la domiciliu, este edificatoare. Dacă în ambient nu este glucometru, se apelează de urgenţă la administrarea de glucoză intravenos, până la sosirea ambulanţei, care trebuie chemată urgent în ambele situaţii. Mare atenţie la bătrânii singuri diabetici! Deseori îşi administrează insulina şi nu se alimentează suficient (uneori pentru că au o răceală recentă sau altă boală care asociază inapetenţa) şi sunt victime sigure, cu mortalitate crescută la domiciliu. Se recomandă categoric instituţionalizarea lor, cu implicarea asistenţilor sociali, care nu trebuie să piardă timpul cu actele (ele pot fi făcute şi după internarea fizică a pacientului, cu obligativitatea unităţii sanitare de profil să primească pacientul în timp util).
Dr. Tiberiu STĂNESCU
