În perspectiva funeraliilor pentru înmormântarea Reginei Ana a României, autorităţile locale din municipiul Basarabilor par că au intrat în priză. Se execută lucrări de curăţenie a copacilor şi spaţiilor verzi pe traseul care va fi urmat de cortegiul funerar, se plombează şi repară străzi, se vopseşte şi recondiţionează mobilierul stradal, se stabilesc măsuri de ordine de cel mai înalt grad. Aproape nimic din ceea ce este specific competenţelor municipalităţii oraşului regal nu este trecut cu vederea, nimic nu este lăsat la voia întâmplării.
În acest context, pompierii din Curtea de Arges au început verificarea funcţionalităţii tuturor hidranţilor existenţi pe străzile municipiului. În special au fost verificaţi cei din zona mânăstirii şi a Bisericii Domneşti, unde va fi cea mai mare afluenţă de oameni şi poate apărea pericol de incendiu. Cu toate că astfel de verificări sunt efectuate periodic, de această dată s-a pus accent pe hidranţii care sunt situaţi în zonele care vor fi cele mai aglomerate, ţinând cont atât de evenimentele prilejuite de înmormântarea reginei, cât şi de aglomeraţia care este aşteptată şi în ziua de Sfânta Maria, când mii de credincioşi vor veni să se închine la mânăstirea Curtea de Argeş şi la racla cu moaştele Sfintei Filoteea.
Val. NICOLAU