Elevii au plecat în vacanță având în urechi avertismentul ministrului lor, că școala, de-acum înainte, va fi – și ea – ca și automobilul (…) – hibrid. Ca și războiul – Doamne ferește! – căci globalizarea – nu-i așa? – n-are limite!
Nu știu ce vor fi gândit guvernanții, dar, se pare, că nu prea îi interesează învățământul în substanța lui inalienabilă: „a învăța”. Pandemia, cu ai ei morți și cu pacienți rămași cu sechele, a făcut posibil învățământul online. Ani care, de fapt, sunt pierduți, în esența lor cognitivă și formativă, de „generația coronavirus”. N-o spun eu, au spus-o sociologi și pedagogi credibili, evaluatori obiectivi. S-au pierdut empatia profesor-elev, interacțiunea umană, profunzimea școlii, substanțialitatea ei.
Acum, când se știu cauzele acestor pierderi ale actului instructiv-educativ, este straniu să reactivezi „pedala de pierderi”. Mai înțelegi patronii care, prin munca online au făcut economii, transferând, în fapt, cheltuielile administrative în sarcina salariatului. Este greu însă, să crezi că viitorul (adică performanța în creșterea tânărului/adolescentului) va fi aici. Sau poate că ne înșelăm toți, nemăsurând științific câștigurile și pierderile. Ministrul a marșat și a afirmat că, în viitor, ponderea învățământului universitar va fi online. Și așa frecvența la ore este, azi, așa cum este!
Și așa adoptarea sistemului „3 + 2” a dus la o accelerație contraproductivă în formarea unui viitor performer: fie el inginer, sau profesor! Cum să faci – îmi imaginez azi, retrăind orele astrale cu George Călinescu la catedră, în „amfiteatrul marilor” – „Odobescu” de la Facultatea de limbă și literatura română – învățământ online cu Călinescu? Cum să pierzi, astfel, călătoriile în universul cunoașterii cu acest titan renascentist, criticul imperial al literaturii române? Cum să uiți că omul acela acvilin te făcea să fii și tu un modest locatar în Imperiul Cărții, căruia, atunci, îi cunoșteai doar marginile? Cum să-l asculți pe Vianu, fără să participi, cu el, la actul dumnezeiesc al descoperirilor? La cursul său ți se oprea creionul în aer neputând să fixeze pe hârtie magia ce ne acoperea de la catedră! Mă folosesc aici de impresia unui fost student al lui, pe care l-am cunoscut, prin 1981 (el – diplomat), la un curs de politică.
Zicea Valentin Lipatti – căci despre el este vorba – într-o carte de amintiri: „Tudor Vianu, pe atunci conferențiar la Estetică, era, fără îndoială, întruchiparea desăvârșită a universitarului (…) plecam din sală bolnav de o plăcere intelectuală cum nimeni nu mi-a mai stârnit vreodată. Plămădit din rațiune, sensibilitate, rigioare științifică, demnitate și omenie. Profesorul Vianu era un ideal imposibil de atins.”
Poate sticla laptopului și a computerului să te poarte într-o asemenea plăcere? Ce formă de hibridare a învățământului poate să-ți trezească o asemenea sacralitate? Orele cu Călinescu și ale lui Vianu erau pentru generația mea un summum de trăiri, de descoperiri, de introspecții, de avânt spiritual indus de spiritele nepereche. Da, știu: fiecare generație afirmă că „pe vremea ei” era mai bine. Credeți-ne! Viața fără PROFESORI precum Călinescu și Vianu este mai săracă! Și nu știu cum online-ul ar putea repara ceva, fie și printr-o bandă de magnetofon!
P.S. 1… Ingineri online?!? 2. Nicio universitate din România nu este în TOP 1000!
