…Este o afecţiune produsă de un virus neurotrop identic cu al varicelei. În ţările dezvoltate, riscul de apariţie, de-a lungul vieţii, a Herpesului Zoster este de 30%. Copiii sunt rareori atinşi de boală. La adulţi şi în special la vârstnici ea este frecventă.
De regulă, varicela reprezintă infecţia primară, faza acută şi invazivă a virusului. Vindecarea se produce iniţial fără urmări, însă virusul rămâne în stare latentă în organism. După o vreme, de câteva decade, la unele persoane adulte virusul se reactivează şi determină apariţia Herpesului Zoster. Persoanele infectate pot transmite infecţia cu virusul varicelo-zosterian la cei care nu au fost niciodată infectaţi şi care pot face varicela la vârsta adultă.
Factorii care determină reactivarea infecţiei cu virusul varicelo-zosterian, producând boala manifestă a adultului, sunt:
– vârsta, de regulă de peste 50-60 de ani;
– sexul: este mai frecventă la femei;
– imunodepresia, produsă de: limfoame maligne, infecţia cu virus HIV, medicaţia imunosupresoare;
– stresul şi traumatismele;
– diabetul zaharat.
Debutul bolii este cu o durere de tip nevralgic, „în eşarfă”, din zona coloanei toracice până la stern, care persistă singură două-trei zile în zonă. Apare în continuare erupţia de vezicule pe zona dureroasă, pe traiectul unui nerv intercostal. Poate apărea şi în zona cervicală sau în zona feţei şi frunţii, unilateral. Veziculele iniţial sunt transparente, se tulbură repede şi se usucă în şase-şapte zile, formând cruste pruriginoase care pot persista şi 15-20 zile, lăsând, după exfoliere, nişte pete brune cicatriceale.
Virusul responsabil, după infecţie şi prima manifestare, persistă pe toată durata vieţii în ganglionii spinali paravertebrali sau ai nervilor cranieni. Scăderea ocazională a imunităţii poate reactiva virusul, cu recidivă veziculară ca şi la prima erupţie.
Evoluţia bolii este variabilă:
– la cei sub 60 de ani şi fără deficit imunitar, boala urmează cursul mai sus descris;
– la cei de peste 60-70 de ani şi la imunodeprimaţi, se produce o extindere mare a erupţiei buloase, uneori cu dureri mari, greu suportabile, iar durata bolii manifeste este mai mare, de până la 20-30 de zile.
Posibile şi serioase complicaţii se pot înregistra la localizarea oftalmică a bolii (zona oculară şi a frunţii). Veziculele pot cuprinde: corneea, uveea (irisul), retina, eventual şi nervul oculomotor comun, cu paralizie oculară. Pacienţii cu această localizare a erupţiei buloase se vor trata obligatoriu la spital.
Pacientul este contagios pe perioada erupţiei veziculare, când este bine să se evite atingerea bulelor, atât de pacient, cât şi de membrii familiei. Cei cu zona localizată cervical sau toracic se pot trata la domiciliu, sub observaţia medicului. Sechelele la localizările obişnuite sunt durerile, algiile postzosteriene, deseori greu de suportat, agravate de expunerea la curenţi de aer rece. Pot persista ani buni şi sunt relativ rezistente la analgezicele uzuale. Este bine să ştim că, de la apariţia erupţiei veziculare tipice, pacientul trebuie să consulte medicul de familie, care-i poate conduce tratamentul. Localizarea oftalmică se va trata obligatoriu la spital.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
