Pierderea de sânge din tubul digestiv poate avea originea oriunde, între cavitatea bucală şi anus. Poate fi evidentă, francă sau ocultă (nedecelată cu ochiul liber). Cauzele sângerărilor digestive sunt multiple, de la cele benigne şi vindecabile (eroziunile gastrice sau esofagiene, ulcerele gastrice şi duodenale, polipii gastrici sau intestinali, bolile inflamatorii intestinale, hemoroizii etc) până la cele de rău prognostic (varicele esofagiene, cancerele cu localizare digestivă). O cauză aparte provocată de pacient însuşi sunt medicamentele (antiinflamatoarele şi anticoagulantele). După locul sângerării care îşi pune amprenta şi asupra aspectului ei, indiferent cauza, clinica defineşte trei forme:
Hematemeza: vărsătura cu sânge indică o sursă de sângerare în tubul digestiv superior (esofag, stomac, duoden). Este de regulă rapidă precedată de greţuri, ameţeli cu/fără durere. Sursa este arterială (din zone ulcerate) sau venoasă (din varice esofagiene rupte) şi sângele este roşu. Mai rar se poate exprima şi ca „zaţul de cafea”, rezultat fie dintr-o hemoragie lentă, fie din una oprită spontan. Aspectul este datorat acţiunii acidului clorhidric gastric asupra sângelui stagnant, cu transformarea hemoglobinei în hematină.
Hematochezia – emisii de sânge roşcat, uşor mai dens, pe cale anală, rezultat fie dintr-o hemoragie digestivă masivă cu trecere rapidă prin intestin, fie sânge cu originea în intestinul subţire, rapid eliminat.
Melena – exprimată prin scaune moi, de culoare negru-lucios, „ca păcura”, de regulă mai frecvente (3-5 în 24 de ore). Sursa sângerării la melenă este de regulă tractul digestiv superior, dar poate fi şi în ileonul terminal sau colonul drept (în cazul unei hemoragii mai lente şi mai reduse cantitativ). Pentru exprimarea sângerării ca melenă e nevoie de o hemoragie de cel puţin 80-100 ml. Ea succede de regulă hematemeza (din sângele care trece, scăpând vărsăturii) şi de regulă continuă două-trei zile după oprirea hemoragiei. La camera de gardă se poate evidenţia prin ţesut rectal, practicat la pacientul cu anemie şi dureri abdominale.
Hemoragia ocultă – este cea neevidenţiabilă la examenul cu ochiul liber al scaunului, fiindcă sângele pierdut în 24 de ore este redus cantitativ (sub 100 ml/24 h). Poate avea sediul oriunde în tubul digestiv şi există cazuri de astfel de sângerări minore de o mai mare perioadă de timp, realizând anemii severe, cu HG între 3-5g% la prezentarea pacientului în urgenţă.
Manifestările hemoragiei digestive sunt în funcţie de locul sângerării, boala de fond şi viteza sângerării. În cazul sângerărilor cronice moderate soldate cu scaune melenice reduse ca volum şi neobservate de pacientul modern, care „trage apa cu faţa la uşă”, acesta instalează progresiv: slăbiciune, paloare, lipsă de aer, palpitaţii şi ameţeli, simptome pentru care trebuie să solicite medicul. La pierderile acute de sânge şi în mici cantităţi, e posibil ca o perioadă de săptămâni-luni, pacientul să nu resimtă anemia progresiv instalată şi la un moment dat face o lipotimie şi este adus la spital.
Alteori, când pacientul suferă de una sau mai multe boli cronice, acestea se agravează din cauza anemiei:
– O insuficienţă cardiacă se accentuează, pacientul suflă mai greu, resimte lipsa de aer în decubit, tonicardiacele nu-l mai agită;
– Dacă este un coronarian sub control terapeutic, poate acuza agravarea şi prelungirea crizei de angină pectorală sau poate instala un infarct miocardic acut după o sângerare mai importantă;
– O hemoragie digestivă la un cirotic îi poate precipita o encefalopatie hepatică, cu gravitate şi durată variabilă.
Sperăm ca datele acumulate în urma lecturării atente a celor de mai sus să fie de un real folos cititorilor. Recomandarea este ca la primele semne de sângerare digestivă, pacientul să se prezinte imediat la Urgenţă-Spital. Neglijenţa sau amânarea prezentării la medic în astfel de situaţii ne poate costa viaţa.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
