Descoperit încă din anul 1875 şi aproape un veac neluat în seamă de lumea medicală, H.P. este din ce în ce mai mult prezent în discuţii la congrese medicale în ultimii zece ani şi nu degeaba.
Este un bacil gram negativ, prevăzut la un capăt cu câţiva cili (filamente), larg răspândit în populaţie. Aproximativ jumătate din locuitorii planetei sunt prizonierii acestui curios oportunist, în stare de multe necazuri, mai ales în regiunile subdezvoltate, cu condiţii de viaţă precare. Ţara noastră nu este ocolită de H.P. şi nu există săptămână în cabinetele de consultaţii fără câteva cazuri în care este principalul actor. Înzestrat cu caractere unice, probabil adaptative, el se transmite de la om la om pe cale orală sau fecal-orală. Multe bacterii, odată ajunse în mediul acid al secreţiei gastrice, sunt inactivate sau omorâte. Acest bacil s-a adaptat minunat: secreţia acidă gastrică nu numai că nu-i face rău, ci chiar îi prieşte. Pătrunde prin stratul de mucus al stomacului, ajutat de o enzimă – ureeaza – se ataşează apoi de celulele epiteliale gastrice, evită răspunsul imun local şi proliferează, uneori în mod exagerat la persoanele neechipate corespunzător imunologic.
Este prima bacterie incriminată în apariţia unei forme de cancer, clasificată în 1994 ca agent cancerigen de gradul I. Se estimează că 60-90% din cazurile de cancer gastric ar fi determinate de infecţia cu H.P. În realitate, doar 1-3% din pacienţii infectaţi vor dezvolta ulterior cancerul gastric, după ani de evoluţie a infecţiei (deseori peste 10-15 ani), sub influenţa unor factori adiţionali: predispoziţia genetică, fumatul, consumul mare de sare, carne roşie, peşte afumat, nitraţii din aditivii alimentari.
Tulpinile de tipul 1 induc un răspuns inflamator gastric mai intens, ducând mai frecvent la: ulcer gastric sau duodenal, cancer şi un tip de limfom malign. În ceea ce înseamnă manifestări clinice, menţionăm că majoritatea infectaţilor sunt asimptomatici. Dar vor dezvolta inflamaţia cronică a mucoasei gastrice. La cei simptomatici pot apărea: greţuri, balonare, disconfort sau chiar dureri epigastrice (în capul pieptului) după mese, frecvent asociate cu un miros neplăcut al respiraţiei (halitoza). Bacteria populează întreg tractul digestiv (gură, esofag, stomac, intestin subţire şi colon).
Infecţia, urmată de proliferarea mai accentuată a bacteriei şi inflamaţia cronică, şi ea de intensităţi diferite, poate determina apariţia în timp a gastritelor antrale (la gura stomacului, către duoden), a ulcerelor gastrice (50-60% din ele) şi a ulcerelor duodenale (90-95% din ele). Apariţia cancerului gastric este posibilă în 1-3% din cazuri, după ani mai mulţi de infecţie/inflamaţie şi semnele clinice apar lent, fără premoniţie: disconfort – durere epigastrică, scăderea până la dispariţie a
poftei de mâncare, saţietatea precoce, scăderea în greutate. Ulcerele sunt mai zgomotoase clinic şi aduc pacientul mai repede la medic, dar cancerele gastrice evoluează, de la debut mai lent, mai atipic, mai puţin zgomotos şi nu sunt rare cazurile când la prezentarea la medic, pacientul are deja metastaze regionale, mai ales hepatice.
Odată depistat, cel mai practic prin detectarea antigenului în materiile fecale ale pacientului, H.P. trebuie eradicat prin tratament. Obligatoriu infecţia trebuie căutată la membrii familiei: reinfectarea, după eradicarea eficientă prin tratament, este frecventă şi uşor de produs.
Eradicarea infecţiei cu H.P. rămâne în actualitate, deseori dificil de realizat. Schemele de tratament sunt în continuă perfecţionare, dar perfectibile. Rezistenţa diverselor tulpini de H.P. la antibiotice se reinstalează deseori. Spălatul pe mâini cât de des posibil este calea cea mai practică de prevenţie, respectarea regulilor de igienă în familie şi evitarea sărutului (pe oriunde şi cu oricine) sunt recomandate cu insistentă.
Se depun eforturi de preparare a unui vaccin – Helicovax – de care se leagă mari speranţe în lupta cu acest adevărat globtrotter, se pare destul de greu de eradicat. Efectuarea a cel puţin două examene de detectare a H.P. (măcar prin testul respirator la ureează) se recomandă a fi anuală tuturor celor asimptomatici.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
