Un străvechi filosof grec a arătat cum Ahile, cel iute de picior, nu putea ajunge din urmă o broască ţestoasă, deoarece în „spaţiul absolut” nu există niciun fel de schimbare. Aşadar, după filosoful eleat, schimbarea în politică, de exemplu, e o iluzie deşartă. La fel, în politica dâmboviţeană totul stă pe loc de peste un sfert de veac. Şi zadarnic sperăm că putem schimba ceva odată cu exercitarea votului. Dar din această resemnată consolare m-a îmbrâncit cu brutalitate în „spaţiul cu întâmplări cotidiene” nenea Ion, ţăranul din satul meu natal, strigându-mi aşa: „Hei, băiete, mergi la vot!”. Am ascultat cu supunere mustrarea lui, om mai bătrân şi mai păţit decât mine, care, fără să-şi mai piardă vremea cu filosofii de doi lei, se pregătea să meargă la vot (la alegerile prezidenţiale de anul trecut). În drumul nostru spre secţia de votare, l-am întrebat pe nenea Ion ce-l determină să voteze. „Datoria civică”, mi-a spus el. Iată cum politica a ajuns pe mâna celor mulţi.  Mi-am propus să-i vorbesc bătrânului despre democraţie, spunându-mi părerea despre cea românească. Eram conştient că oamenii de felul lui nenea Ion au învăţat câte ceva despre democraţie de la televizor. Trăim prea mult cu ochii pe sticla televizorului şi nu vedem cum suntem furaţi şi păcăliţi zilnic. Am pierdut pământul de sub picioare. Vorbeam, vorbeam, vorbeam… Şi mă uitam disperat cum toată elocinţa mea, în care pusesem, ca niciodată, poate, cele mai puternice accente şi cele mai adânci rezonanţe de convingere, se izbea de lipsa de înţelegere a bătrânului, a unui om simplu, care nu ştia altceva decât că el trebuie să-şi exercite dreptul la vot.

La un moment dat, bătrânul mi-a zis: „Suntem o ţară foarte tristă. Unde te întorci, critici, plângeri, vorbe necăjite. Dacă ar fi să te iei după toate câte vezi la televizor şi câte se scriu prin ziare, ar trebui să-ţi pierzi orice nădejde de vreo îndreptare. Pe de altă parte, aceste critici nu sunt lipsite de temei. În administraţie, în justiţie, în sănătate sunt multe mizerii. Câte nedreptăţi pentru cei mici şi slabi, câte hatâruri pentru cei mari şi tari. Dar toate acestea se întâmplă pentru că noi nu ne facem datoria. Ne rezumăm numai a critica fără să facem nimic. Or, eu o să votez la fel cum îmi lucrez grădina. Dacă toţi ar face ca mine, ţara asta ar ieşi din marasmul în care se găseşte”. N-am putut să nu-i dau dreptate şi mi-am adus aminte că bătrânul a fost învăţător, deci este un om care ştie despre ce vorbeşte. „Că politicienii, a continuat el, sunt de vină pentru multe neajunsuri, nu încape îndoială. Dar există politică democratică fără politicieni?”. Mi-a spus că tot el o să dea răspunsul la această întrebare. Nu se gândea să-mi prezinte o istorie a democraţiei, deoarece am pierde timpul. Mi-a explicat că va recurge la realitatea de zi cu zi pentru a-mi vorbi despre ea. El înţelegea prin democraţie faptul că puterea, fie ea locală sau centrală, se instaurează prin intermediul votului, nu prin alte maşinaţiuni de culise. Şi mi l-a dat exemplu pe Gabriel Oprea, cum a ajuns al doilea om în Guvernul Ponta.

„Deci, afirma el, nimeni nu trebuie să-l substituie pe adevăratul reprezentant al voinţei populare (fără să bănuiască faptul că peste un an aveau să formeze guvernul nişte tehnocraţi pe care nu i-a votat nimeni). Iată de ce votul înseamnă nu numai legitimitatea celui ales, ci şi instaurarea valorilor autentice – a continuat el să-mi vorbească. Mai mult, prin exercitarea dreptului la vot se creează şi instituţiile democratice ale statului, ce reprezintă instrumentele exercitării legitime ale puterii. Însă ceea ce putem constata astăzi este absenteismul, o adevărată maladie a democraţiei. Iar de această maladie vinovaţi se fac mai ales tinerii. Ei consideră că exercitarea dreptului de a vota este o pierdere de timp. Or, votarea fiind programată duminica, ar avea destul de mult timp la dispoziţie”, a spus bătrânul.

Ce-i de făcut, nene Ioane, în asemenea condiţii? – l-am întrebat. „Eu cred că ar fi fost bine, spunea el, ca toată mass-media să fi organizat o campanie de genul «Mergeţi la vot!». Astfel se puteau populariza alegerile de duminică şi lumea era mobilizată mai bine pentru a vota”. M-am uitat la bătrân şi mă gândeam că el are conştiinţa unui democrat autentic, care a cunoscut amarul tuturor nedreptăţilor şi al tuturor ingratitudinilor. Conştiinţa unui om care nu s-a plecat nici înaintea comuniştilor de ieri, nici înaintea nedreptăţilor de azi. El a făcut puşcărie comunistă, ducând în adâncul celulelor credinţa indefectibilă într-o nouă lume de adevăr, lumină şi dreptate. Şi, în sfârşit, conştiinţa unui om care va purta până la urmă, în suflet şi în inimă, flacăra democraţiei, menită să străbată eternitatea şi ţipătul de durere al filosofului adresat umanităţii întregi: „De-asupra, bolta înstelată a cerului şi înlăuntrul tău, conştiinţa morală”. După aceste vorbe bătrânul a tăcut. Era o tăcere inefabilă; doar din când în când, câte un lătrat de câine singuratic. Din depărtări, de dincolo de păduri, începea să adie un vânt răcoros, care aducea cu el speranţa de mai bine.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio