Agenda noastră publică e tot mai ocupată, la televizor, cu informaţii privind un război care ne paşte de la Răsărit. Dar, ca întotdeauna când se află la greu, românul face haz de necaz. Pe net, de pildă, un tânăr spune că ar fi dispus să se înroleze în armată, cu o singură condiţie: să fie online. Şi tot el adaugă motivaţia: „Că, na, sunt patriot”…
Una la fel de bună o citesc prin „Caţavencii”. Cică Putin povesteşte în jurnalul său că într-o zi a fost sunat de preşedintele românilor, care, „foarte ostil, n-a zis nimic, doar a respirat în receptor”. Asta l-a înfuriat teribil pe şeful de la Kremlin, care i-a cerut imediat explicaţii ambasadorului României la Moscova. „Iar bietul om – scrie Putin în jurnal – în timp ce stătea atârnat deasupra gropii cu urşi flămânzi, mi-a spus că preşedintele român n-avea niciun fel de intenţii ostile, pur şi simplu se gândea ce să spună, de-aia nu zicea nimic. Sau poate încerca să-şi amintească la cine a sunat.”
Bun. Au şi bancurile rostul lor. Rusofobia românilor e însă evidentă, moştenită din familii, şi foarte legitimă. De-a lungul istoriei, vecinătatea cu Rusia a fost mereu o provocare greu de suportat. Raptul Basarabiei şi Bucovinei de Nord, de la 28 iunie 1940, stă scris cu sânge în istoria neamului nostru („Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti şi ne-au luat totul: părul din cap, pământul, căruţa” – Valeriu Dulgheru). Nenorocirile aduse cu tancurile de „armatele eliberatoare” nu pot fi uitate. Nu trebuie uitate. Dar…
…Să învăţăm mereu din astfel de probleme! Şi, foarte important, să ne adaptăm tensiunii uriaşe care răzbate din Est şi care – într-un mod sau în altul – va produce efecte asupra vieţii noastre cotidiene. E vorba despre preţuri la alimente şi combustibili, despre facturi, despre criză economică şi financiară. Plus pandemie. Plus infrastructură proastă – în Argeş, de exemplu, reţeaua de drumuri şi multe alte investiţii au nevoie de infuzie de capital, dar şi de minţi luminate care să gestioneze priorităţile.
Voi încheia cum am început: pe un ton optimist. Românul scuipă în sân să n-o păţească mai rău. Mardale, caricaturistul, are însă o dilemă: „Scuipatul în sân se pune ca test de salivă?”…